Libertatea: Cum aţi ajuns să reprezentaţi CFR în litigiul cu Rapid?
Marcel Lăzăreanu: Preşedintele de atunci al clujenilor, Mircea Bălaj, cu care eram amic, m-a întrebat într- o zi, arătându-mi un contract prin care Dulca fusese vândut la Pohang Steelers contra sumei de 120.000 $: “Mă, Marcele, tu care ai fost în Coreea, ţi se pare veridică suma?”. I-am răspuns că e cam puţin. Apoi, privind mai atent semnătura reprezentantului coreean, unul Kim Chung, am intrat la bănuieli. Semnătura era cu litere latine, ceea ce era imposibil de făcut de un coreean. “Bă, contractul ăsta e convertit!”, am afirmat, acceptând să devin avocatul CFR-ului.

Duşi cu vorba de George Copos

Ce a urmat?
L-am sunat pe preşedintele clubului Pohang şi l-am rugat să ne trimită prin fax contractul lui Dulca. După ce i-am trimis contractul de 120.000 $ înregistrat de Rapid la FRF, ne-a răspuns imediat, precizând că acel act e un fals. Mai mult, coreenii habar n-aveau cine e Kim Chung, persoana care semnase contractul din partea clubului Pohang. Apoi, şefii lui Pohang ne-au trimis un alt contract, cel original, în care apărea suma de 600.000 $.
A urmat procesul la comisiile federale…
Bineînţeles, era vorba despre un fals, de un contract fabricat. Am solicitat oficial celor de la FRF să ceară lămuriri de la clubul Pohang, apoi am făcut apel, cerând Rapidului, conform clauzei trecute în contractul fotbalistului, să ne dea 35% din suma de 600.000 $. Ei ne achitaseră doar 42.000 $, reprezentând 35% din cei 120.000 $ declaraţi. Şedinţa Comisiei de Apel a durat doar trei minute. Cum a văzut despre ce e vorba, profesorul Traian Tomescu s-a luat de giuleşteni: “Caz închis, apelul Rapidului se respinge!”.
Au existat presiuni?
Patronul Rapidului, George Copos, ne-a amăgit, spunând că ne mai dau 42.000 $ ca să închidem cazul. Am cerut însă toţi banii datoraţi, adică 168.000 $. Văzând aşa, Copos l-a atenţionat în faţa mea pe Mircea Bălaj, preşedintele CFR-ului şi, totodată, director economic la regionala CFR Cluj, că să aibă grijă la postul său.
Cum s-a încheiat totul?
Mircea Bălaj a fost dat afară din funcţia sportivă, iar de la regionala CFR Cluj l-au retrogradat din director într-un simplu economist. Apoi, cei care au venit în funcţii de conducere la CFR Cluj au acceptat din partea Rapidului în jur de 100.000 $. De restul, adică 68.000 $, Rapid se obliga să livreze echipamente sportive. Nici azi n-au ajuns la Cluj.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Observatornews.ro
Filmul crimei şocante din Voluntari. Chinezoaică, ucisă cu bestialitate de iubit deşi avea ordin de protecţie
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI