Fostul mare internațional, 62 de ani, face parte din Comisia Tehnică a FRF, cea care luni va fi pusă să analizeze situația antrenorului neamț la prima reprezentativă.

”Libertatea” l-a găsit nervos pe Răducanu în Germania, posesor al acelorași idei pe care le avea și luna trecută în legătură cu Daum. Ca persoană care locuiește la Dortmund, unde deține o școală de fotbal, Răducanu a simțit nevoia să se facă scut viu în fața neamțului.

Libertatea: Bună seară. V-am apelat la ceas de seară, pentru a vă întreba despre convocarea Comisiei Tehnice?
Marcel Răducanu: M-a sunat ieri Mihai Stoica (n.r. – Stoichiță, directorul tehnic al FRF), să-mi spună despre ședință, dar i-am zis că n-am cum să vin. Nu mă simt bine. Am probleme cu genunchiul, cu meniscul, nu pot să mă mișc. Plus că trebuie să stau la Dortmund, la școala mea de fotbal. Aștept vreo 10 copii din România, și-au luat camere la hotel, trebuie să am grijă de ei, să-i repartizez la antrenori. Nu știu dacă acei copii știu engleză, dacă se vor putea înțelege cu antrenorii, așa că trebuie să fiu prin preajmă.

Cum vă situați față de Daum?
Dacă nu sunt rezultate, cine e de vină? Antrenorul, nu? E clar unde s-a ajuns. Toată lumea dă în el. Asta e mentalitatea noastră. Îmi pare rău pentru Daum, că toți dau în el!

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Nu vi se pare normal? A avut o campanie dezastruoasă. Mai e și plătit regește…
E, uite, asta e problema voastră. În Occident, nu se pune problema asta, că ești plătit cu atât sau cu atât!

Marcel Răducanu a rămas singurul apărător al lui Daum. ”Le trebuie un antrenor român, să dea în ei”!

Vi se pare normal să fie plătit și încurajat eșecul?
Domnule, n-are jucători. Dacă ar avea jucători. Jucătorilor din națională le trebuie antrenor român, să meargă cu ei la șpriț, să dea în ei, să joace poker cu ei!

Pare că Daum nu s-a adaptat deloc realităților românești, care, într-adevăr, sunt și cele descrise de dumnavoastră.
A vrut să vină cu altceva, dar dacă n-are material? Dacă jucătorii naționalei vor juca fotbal în ultimele două meciuri din grupă, înseamnă că au fost contra antrenorului cu Armenia și cu Muntenegru. Au fost ”coarde”! E rău de tot, dacă s-a ajuns aici! Au jucat contra antrenorului!

Cum vi s-au părut meciurile cu Armenia și cu Muntenegru?
Domnule, ăștia sunt jucători, nu fotbaliști! Când joci pentru națională, nici nu te interesează cine e antrenorul, joci să sară tricoul de pe tine! Că nu știe Chipciu să dribleze este vinovat Daum? Andone ăla, în față, nu știu cum dă goluri prin Spania. Nu dă un gol la echipa națională. Iar ăștia sunt cei mai buni pe care-i avem, pe cine altcineva să convoace?

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Alibec merita luat la lot?
Alibec ce a jucat, domnule, înainte de meciurile cu Sporting Lisabona? Înainte, nu dădea mâna cu antrenorul, făcea fel și fel de figuri… Păi, aici, în Germania, dacă făceai asta, nu mai pupai echipa! Eu știu de ce nu l-a luat pe Alibec. Are apucături de-astea! 

Totuși, România l-a introdus pe Daum în circuitul fotbalistic mondial. Era pe bară de doi ani. O fi fost bun, dar prezentul nu-l recomanda cu nimic…
N-a fost antrenor? Și de unde știți că n-a avut oferte? Poate că a avut, dar le-a refuzat. Cine-l știe, domnule, pe Dinu în lume? Pe Daum îl știe lumea! Mi-a fost mie rușine de câte ori s-a luat Dinu de Daum, s-a luat de el cum arată ca persoană. Dar, ce, Daum a fost adus aici ca fotomodel? Vă spun eu, în Germania, Dinu ajungea boschetar, îl dădea Daum în judecată și îi lua și chiloții de pe el, la cât de mult l-a jignit! 

Sunteți pornit rău de tot contra tuturor…
Vă spun, mi-e rușine de  ce i s-a întâmplat acestui om. N-a cunoscut pe nimeni din România, a venit cu intenții bune.

E vina cuiva că nu a știut în ce se bagă?
Dacă sunt așa buni antrenorii români, de ce nu batem pe nimeni la alte loturi, domnule? Avem români acolo. De ce nu fac treabă? Ne bat toți, suntem ciuca bătăilor!

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

În încheiere, înainte de a vă dori însănătoșire rapidă, vă rog să-mi spuneți cum veți vota luni, la ședința Comisiei Tehnice?
Nu știu dacă am drept de vot, nu mă bag. Eu sunt aici, nu sunt acolo. Am văzut meciurile, dar eu nu sunt acolo, să-mi dau cu părerea.

Componența Comisiei Tehnice a FRF
• Mihai Stoichiță – președinte
• Ionuț Badea, Aurel Țicleanu – vicepreședinți
• Sandu Tăbîrcă – secretar general
• Ion Geolgău, Marcel Răducanu, Dumitru Dumitriu, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu, Dan Apolzan, Ionel Augustin, Dumitru Moraru, Mihai Ianovschi, Ciprian Paraschiv, Christos Papadopoulos – membri
• Vlad Munteanu, Marcel Pușcaș, Andrei Vochin, Vlad Ungureanu (secretar) – membri fără drept de vot

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Știrileprotv.ro
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut sesizare la Poliţie şi Parchet în cazul lui Călin Georgescu şi al altor candidaţi
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Viva.ro
Gabriela Cristea a răbufnit după declarațiile lui Călin Georgescu: „Stimate domn și spun doar atât, când vei purta în pântec…” Mesajul vedetei a stârnit multe reacții!
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Observatornews.ro
Curtea Constituţională cere renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale în toată ţara
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI