La Varșovia, Libertatea a vorbit cu Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski, starului polonez de la Bayern Munchen.

P
recedată de o ninsoare aprigă, prima din această iarnă, întâlnirea cu Pan Marek, 53 de ani, a avut loc la o berăria, lângă hotelul Harenda, aproape de piatra de hotar a orașului vechi, Stare Miasto, distrus în intregime în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, azi în patrimoniul UNESCO. Eram nu departe de Biserica Sfintei Cruci, unde odihnește inima celebrului compozitor Frederic Chopin.

Aidoma întregii capitale, lăcașul, ridicat în secolul 14 în stil gotic mazovian, a fost reclădit, iar după ultima conflagrație s-a realizat ultima recondiționare, când fațada și-a recăpătat chipul original.
La un pahar de bere, lângă sirenă, simbolul orașului, am găsit un personaj fabulos, încă în activitate, cu un chip cald, de actor, aducea parcă un pic cu al nostru Vladimir Găitan.
Alături a fost Maria, cea care i-a stat aproape și la bune și la rele, ba a făcut și pe antrenorul de portari pentru echipa lui Mister Siwecki, iar acum a fost translator pentru noi.
Am intrat alături de Marek în universul unui fotbalist fabulos, ”Bobek” Lewandowski (29 de ani). Povestea e cu șuișuri și coborâșuri, uneori e tulbure, ca Vistula, dar curge cu goluri fără să se mai oprească!

Libertatea: Mister Siwecki, v-ați întors la formarea copiilor după câțiva ani de pauză. De unde v-a venit ideea fondării propriei școli de fotbal, FC Warszawa?
Marek Siwecki:
Prietenii mei au fost ”de vină”. ”Marek, trebuie să te întorci pe teren, să-l descoperi noul Lewandowski”, așa mi-au trasat linia. Ce să fac, am fost de acord! Școala mea există de doi ani. Avem peste 100 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 11 ani. Acum vrem să mai deschidem o altă școală. Nu sunt singurul creator al proiectului, împreună cu împreună cu Tomasz Żaczkiewicz și Piotr Nowak am înființat o fundație care are ca scop formarea micilor fotbaliști. Noi nu suntem comerciali, nu vrem să câștigăm bani din instruirea tinerilor. Nu taxăm părinții. Căutăm în mod constant sponsori, folosim fondurile proprii. Fotbalul a devenit un sport pentru oamenii bogați din Polonia. Și încă am convingerea că cei mai buni jucători provin din familii sărace care nu își pot permite să plătească rate lunare. Am fost inspirați de Marcin Góralczyk, fost elev de-ai mei, care conduce cu succes Academia Young Star Soccer din Melbourne, Australia. În noiembrie, la invitația lui Martin, mă duc în Australia, unde, în mai multe orașe, vom organiza lecții demonstrative și le vom povesti tinerilor despre Robert Lewandowski.

Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale
Recomandări
Prima reacție a TikTok, după acuzațiile privind conturile false care l-au promovat pe Călin Georgescu înaintea alegerilor prezidențiale

Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski: ”După prima jumătate de oră, m-a connvins”

Chiar așa, cum a ajuns Robert la dvs.?
Robert avea opt ani, când părinții l-au adus la antrenament la mine! Nici un club din Varșovia nu avea grupă de vârstă potrivită pentru el și nici măcar nu au vrut să-l vadă! Nici la mine nu erau așa pitici, copii născuți în 1988, dar i-am permis să se pregătească împreună cu băieții mei. După prima jumătate de oră, m-a convins: l-am chemat să vină la antrenamentele celor cu doi ani mai în vârstă decât el! Deși era mai tânăr, avea ceva ce nu putea fi descris în cuvinte. A urmat o experiență împreună de 4 ani!

Toți l-am iubit pentru că a fost incredibil de eficient, a marcat multe goluri, a câștigat jocuri. Nimeni nu a avut vreodată probleme cu el. Era un copil de aur cu o foame incredibilă pentru minge. A reușit să joace vineri cu noi, sâmbătă – la Polonia Varsovia și duminică – la Partizan Leszno. Nu s-a plictisit niciodată, iubea ceea ce făcea”

Care este filosofia școlii de fotbal a lui Marek Siwecki?
Nu ne interesează rezultatele! Eu, în primul rând, sunt antrenor de juniori. Pentru mine, cel mai important lucru este dezvoltarea jucătorilor tineri. În Polonia, avem tendința mare de a pune presiune pe copii pentru a obține rezultate. ”Copiii în vârstă de 7 ani trebuie să câștige!”. E o gândire păguboasă. Scopul e să formăm jucători până la vârsta de 16 ani și apoi să-i transferăm la cluburi importante din Polonia sau din Europa. Prefer să lucrez cu copiii, deoarece copiii spun ceea ce cred. Azi se învârt sume imense în fotbal. Ați văzut transferul lui Neymar la PSG, sau clauza de reziliere a contractului lui Messi cu FC Barcelona. Creșterea jucătorilor tineri este o chestiune fragilă și delicată, care necesită experiență și o abordare corectă.

Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ
Recomandări
Schimbarea la față a PNL și PSD. Calculele pentru aducerea în față a lui Ilie Bolojan și Victor Negrescu ANALIZĂ

FC Bayern Muenchen Attends Oktoberfest 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski: ”Bobek s-a născut pe un teren botezat Sahara! Și eu mă mir că am reușit așa ceva”

Numele dvs. este asociat cu Lewandowski. Nu vă cer părinții să faceți din țâncul lor încă un ”Bobek”?
Robert a fost ceva special! Este foarte dificil să fii ca Lewandowski. Mulți părinți speră că puștiul  lor va ajunge un mare jucător, dar nu pot oferi nici o garanție. Îmi place mesajul care apare la intrarea în școala de fotbal a italianului Antonio Di Natale: ”Părinți, dacă vă gândiți la copilul vostru ca la noul Diego Maradona, duceți copilul înapoi acasă!“. Este o abordare înțeleaptă, pentru că astăzi cea mai mare amenințăre la adresa tinerilor e un părinte supramotivat.
Copilul trebuie să fie perseverent, să aibă pasiune pentru minge, să se antreneze serios și să lupte pentru îndeplinirea țelului său. La început, să știți, mai importanți sunt părinții. Ei trebuie să aibă grijă de nutriția copilului, să aibă grijă de el, să meargă cu cei mici la antrenamente.

Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”
Recomandări
Atuurile Elenei Lasconi în fața lui Călin Georgescu. „Bătălia este pe viață și pe moarte”

Cum era ”Lewa” la început?
V-am spus că Robert juca alături de colegi mai mari, normal că era cel mai scund și cel mai slab. Numai că era un ”natural born scorer” încă de atunci, era killer în fața porții, pur și simplu mingea îl căuta. Mai târziu, Borussia Dortmund a încercat să-l folosească în spatele vârfului, dar s-a văzut că nu mai e ca peștele în apă. Cum era copil? Mereu în formă maximă, alerga foarte mult și avea viteză. La început am avut îndoieli, dacă nu cumva îi va fi frică de lupta pentru minge cu băieți mai mari, dar n-a fost așa. Era tăvălit, într-adevăr, însă el căuta mereu să se ridice și să continue. ”Bobek, ești lovit, trebuie să chemăm doctorul?”, îi ziceam, văzându-l că suferă, dar el îmi spunea: ”N-am nimic, domnule antrenor, nici nu mă doare. Este doar o vânătăie”! Spiritul ăsta de luptător îl are și azi.

EXCLUSIV VIDEO | Interviu la Varșovia cu primul antrenor al lui Lewandowski: ”Fără mine, Bobek poate nu exista!”

LEGIONOWO 31.08.2003
MECZ MAZOWIECKA LIGA TRAMPKARZY STARSZYCH 1988 SEZON 2003/04: LEGIONOVIA LEGIONOWO – VARSOVIA WARSZAWA
ROBERT LEWANDOWSKI
FOT. PIOTR KUCZA / NEWSPIX.PL

Newspix.pl *** Local Caption *** www.newspix.pl
mail us: info@newspix.pl
call us: 0048 022 23 22 222

Polish Picture Agency by Axel Springer Poland

EXCLUSIV VIDEO | Interviu la Varșovia cu primul antrenor al lui Lewandowski: ”Fără mine, Bobek poate nu exista!”

LEGIONOWO 31.08.2003
MECZ MAZOWIECKA LIGA TRAMPKARZY STARSZYCH 1988 SEZON 2003/04: LEGIONOVIA LEGIONOWO – VARSOVIA WARSZAWA
ROBERT LEWANDOWSKI
FOT. PIOTR KUCZA / NEWSPIX.PL

Newspix.pl *** Local Caption *** www.newspix.pl
mail us: info@newspix.pl
call us: 0048 022 23 22 222

Polish Picture Agency by Axel Springer Poland

Ce condiții erau atunci la școala Dvs?
Tragice! Terenul era ca un deșert, ca un câmp de cartofi. Cel mai rău era vara. După câteva minute, nu se mai vedea nimic din cauza prafului. Iarba apărea abia la începutul lunii septembrie. Vestiarele erau niște barăci neîncălzite. Dușurile cu apă caldă erau departe, în alte barăci. S-au mai schimbat vremurile, nu? Oricum, din toată grupa celor născuți în 1986, ”Bobek” fost unul dintre cei mai buni trei jucători! Și eu sunt surprins de faptul că, din astfel de condiții – terenul era botezat ”Sahara”, am reușit să ridicăm un astfel de fotbalist. Aveam două robinete, apă rece și o tavă, puteai puțin spăla picioarele. Când era frig, aduceam o instalație antică pentru a face ceva căldură!

FC Bayern Muenchen Attends Oktoberfest 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski: ”Picioarele lui erau ca niște bastoane. Când alerga cu mingea, părea că va cădea. Eu îl punea să meargă cu minge și la toaletă”

Ce element l-ați învățat în mod specific? Și de unde a venit porecla ”Bobek”?
Bobek? Îmi amintesc că toată lumea a început să vorbească despre ”Bobek” în sus, Bobek în jos. Am aflat, când am ieșit o dată din vestiar, că era porecla lui Robert. Nu-mi amintesc cine a inventat-o. Era probabil un alint, din cauză că era așa de mic, cu un cap mai mic decât ceilalți. Picioarele lui erau ca niște bastoane. Când alerga cu mingea, părea că va cădea. În ceea ce privește antrenamentul, copiii mei se antrenează întotdeauna cu mingea. Chiar aș vrea să copiii să meargă și la toaletă cu mingea! Trebuie să se bucure de joc. Așa că tehnica i-am imprimat-o lui Robert! Viteza, pasa, șutul și driblingul sunt esențiale în fotbal, astea le-a învățat de la mine.Plecarea lui în viteză cu balonul la picior e identică cu ce se întâmpla când era copil!

Îl pedepseați în vreun fel când greșea?
În primul rând, l-am pedepsit să mănânce carne, să mai crească! La pedepse era simplu: t
rebuie să alerge mai mult. Sau făcea mai multe serii de exerciții. Dar lui îi plăceau!

Am citit că părinții nu-l doreau fotbalist. E adevărat?
Tatăl lui, Krzysztof, n-a vrut să lase să fie fotbalist. El a vrut ca Robert să fie un alergător de curse pe distanțe lungi. Legia nu l-a dorit din cauză că era prea pipernicit și prea mic de vârstă, doar eu am făcut o excepție. Dacă n-o făceam, nu exista Bobek de azi! Sincer? Și au am acceptat să-l văd pentru că-l cunoșteam pe tatăl lui. Abia după un an, în care copilul a făcut în paralel și atletism și fotbal, i-am spus părintelului că îi e imposibil lui Robert să mai continue așa, dăuna dezvoltării copilului. Dimineața juca, după-masă alerga! Și după un an de negocieri, tatăl său a fost de acord să ”Lewa” să joace doar fotbal. Deși nu era convins că-l are pe Maradona în casă! Tatăl lui Lewa a fost un om minunat, avea o figură de gladiator. Cred că determinarea lui și a Iwonei, mama lui Bobek, a fost crucială în primii ani: l-au adus la antrenamente, au urmarit fiecare activitate, nu au strigat precum ceilalți părinți și nu au exercitat o presiune artificială. Krzysztof a murit atât de repede. Știrea despre moartea lui a fost un șoc extraordinar pentru mine.

Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski: ”Succesul nu l-a schimbat. Ne ajută la școala de fotbal”

Mențineți legătura cu Robert? Vă ajută în vreun fel?
Este foarte dificil, pentru că e ocupat. Dar ne sprijină mereu, tricouri, baloane de joc, gărdulețe, orice material sportiv avem nevoie. Bineînțeles că este foarte ocupat, joacă la Bayern, are obligații comerciale, interviuri, dar are întotdeauna timp pentru prieteni și nu uită de cei de acasă. Succesul și cariera lui mare nu l-au schimbat, e la fel de calm și de echilibrat, chiar dacă acum am văzut că s-a făcut blond.

Poate Robert să ducă Polonia spre Cupa Mondială din 2018?
Cred că potențialul său este uriaș și poate obține mai mult. Chiar mult mai mult. Poate fi mult mai bun! Mai bun ca și Cristiano Ronaldo! Am avut o șansă mare la Euro 2016, dacă eliminam Portugalia cuceream noi trofeul! Am pierdut la loviturile de departajare, în sferturi. Păcat! Cupa Mondială? Vom vedea!

FC Bayern Muenchen Attends Oktoberfest 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Marek Siwecki, primul antrenor al lui Robert Lewandowski: ”În Polonia, lupta contra corupției a fost mare, a fost utilă, dar mai importantă e grija pentru juniori”

Ce spuneți de România? Cum vi s-au părut meciurile din actualele preliminarii (n.r. 0-3 la București, ”dublă” Lewandowski; 1-3 la Varșovia, hat-trick Lewandowski)?
România e în criză, iar noi am fost mai buni! Și îl avem pe Lewandowski! Hagi, Petrescu, Popescu, chiar
Adrian Mutu, au dispărut cu toții. Îmi amintesc echipa voastră din 1994, era senzațională. Dan Petrescu mi-a plăcut și ca antrenor, a fost la Wisla. E bun, știe ce vrea să facă și o realizează. 

În urmă cu câțiva ani, în Polonia a fost un moment zero, după scandalul meciurilor trucate. A ajutat asta fotbalul de aici?
Da, dar nu a fost suficient pentru a fi reconstruit. Corupția, oricum, este peste tot. În Polonia a fost mare. Lupta a fost foarte utilă, da, dar mai importantă e grija pentru juniori. Totul începe cu tinerii. Chiar și în Polonia, statul acordă prea puțini bani pentru acest sector. Părinții plătesc pentru antrenamentele copiilor. E greu la noi! Îmi închipui că la fel e în România, iar voi aveți nevoie acum de mulți fotbaliști tineri și buni.

În 2007, Poliţia poloneză a reţinut mai multe persoane în cadrul investigaţiilor asupra scandalului de corupţie din fotbal. Poliţia poloneză l-a arestat, de exemplu, pe atacantul formaţiei Lech Poznan, Piotr Reiss, şi un fost membru al conducerii clubului, Przemyslaw E., pentru suspiciune de trucare a mai multor partide. Peste 200 de oameni, printre care mai mulţi membri ai Federaţiei Poloneze de Fotbal, antrenori, arbitri, jucători şi conducători de club, au fost anchetați și reținuți pentru meciuri aranjate în primele două eşaloane ale fotbalului autohton. Foștii internaționali Dariusz Wdowczyk şi Andrzej Wozniak au fost condamnaţi la trei, respectiv doi ani şi jumătate de închisoare! Primul era antrenor principal, al doilea, secund, amîndoi la Korona Kielce. Au fost consideraţi vinovaţi pentru dare de mită şi uz de fals. Peste 40 de persoane au fost pedepsite.

FC Bayern Muenchen Attends Oktoberfest 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5


Hai să te întreb și eu ceva: cum e văzut Lewandowski în România?

E imediat în linia a doua, după Cristiano Ronaldo și Messi.
E bine! Și mie-mi place Messi, mi-au plăcut și Ronaldinho, Cruyff sau Pele. Dintre ai noștri, Deyna, Boniek, Lato, Szarmach, Lubanski…Peste toți, Bobek al meu! Fotbalul de azi nu mai fotbal, e business. Nici nu prea știu dacă îmi place. Se învârt sume atât de amețitoare, a atâta marketing…

Anna, fostă karateka, îi face dieta și lui, și colegilor de la națională. Îl vrea în SUA

Marek Siwecki crede că o latură importantă în cariera lui Lewa o are și soția lui, Anna: ”Este dietetician, a scris cărți despre alimentația sănătoasă. Lewa, Milik, Linetty și alți fotbaliști folosesc dieta ei. Lewandowski este un bărbat de familie. Are un relație foarte bună cu Anna, ea îl înțelege, de altfel a fost campioana Poloniei la karate”. Lewandowski e dorit de echipe importante ale Europei. Real Madrid a fost gruparea care a insistat cel mai mult pentru trasferul fobalistului de la Bayern, însă negocierile au intrat în impas. Anna Lewandowska, soția lui Bobek, a declarat pentru Business Insider ca și-ar dori să se mute în Statele Unite ale Americii, în Los Angeles, iar soțul ei e de acord cu scenariul pentru că și-ar dori să-și încheie cariera la LA Galaxy. ”Sper ca Robert să-și încheie cariera la clubul din Los Angeles. Acesta este visul nostru”, a declarat Anna. Lewandowski are 29 de ani, iar contractul său cu Bayern expiră în 2021.

FC Bayern Muenchen Attends Oktoberfest 2017Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Maria, soția lui Marek Siwecki, a fost antrenor de portari. Fiul lor e specialist social media

Marek e căsătorit cu Maria, care, într-o vreme, a mărturisit că-l ajuta pe soțul ei făcând inclusiv pe antrenorul de portari. Cei doi au un fiu, Michal, 23 de ani, jurnalist, care acum e specialist pentru rețelele social media. În afară de Robert, l-a descoperit și pe Cezary Wilk, fost jucător al lui Deportivo La Coruna, acum Real Zaragoza. La nivel de seniori, Siwecki, care s-a specializat la Olympique Lyon, a lucrat la Polonia Varșovia sau la Polfa Tarchomin. La FC Varșovia, antrenează sportivi cu vârste de la 6 la 18 ani, ba are și câteva grupe de fete. ”Ceea ce am văzut la Lyon a depășit așteptările noastre. Formarea în Franța începe la vârsta de șase ani. Clubul are 19 terenuri de pregătire. Fiecare echipă are propriul său medic, un terapeut etc. Toate echipele clubului joacă același sistem ca prima echipă. Clubul are mulți scouteri și atrage copii talentați în Franța, alături de părinții cărora le oferă slujba”.

EXCLUSIV VIDEO | Interviu la Varșovia cu primul antrenor al lui Lewandowski: ”Fără mine, Bobek poate nu exista!”

Inedit despre Lewa

  • Idolul lui Lewa din copilărie: brazilianul Ronaldo și tricoul cu numărul 1o pe care sud-americanul îl purta la Inter;
  • Când era copil, alerga curse de cross-country, fiind campionul Mazoviei; a mai jucat tenis de câmp, tenis de masă și handbal;
  • În tinerețe era pasionat de motociclete și de reparat motoare:
  • Încă de copil avea idei ciudate: s-a întors dintr-un cantonament cu părul blond, cum îl are și azi. Pentru o vreme, a avut și o coafură roșie!
  • După o accidentare gravă, Legia Varșovia, clubul pe care ”Bobek” îl iubea, l-a dat afară. Mama sa l-a dus atunci la Pruszków.
    ”Înainte să ajung la FC Varșovia, am mers cu tatăl meu la Legia, dar ei au spus că nu mă vor accepta pentru că sunt prea mic. L-am întâlnit pe antrenorul Marek Siwecki, care a fost salvarea mea atunci. Am fost mic, slab, nimeni nu a crezut în mine”.

    De la Leszno la Varșovia, 30 de kilometri, mergea cu autobuzul, cu o schimbare de tramvai, făcea mai mult de două ore;
    Krzysztof Lewandowski, tatăl lui Robert, era membru al Asociației Sportive din Școli;
    – Iwona, mama lui Robert, și Milena (32 de ani) au jucat volei. Robert mai joacă volei în vacanță;
    – La Delta Varșovia, a semnat primul contract, 1.500 de zloți pe lună;
    – A refuzat, la 16 ani, pe Dinamo Kiev, ca să rămână alături de mama lui după moartea tatălui.

    Cariera lui Lewa

1994-1997 – FC Varșovia, Leszno
1997-2005 – Delta Varșovia
2005-2006 – Legia II
2006-2008 – Znicz Pruszków (II Liga: 20007)
2008-2010 – Lech Poznań (Ekstraklasa 2010, Cupa Poloniei 09, Supercupa Poloniei 2009
2010-2014 – Borussia Dortmund (Bundesliga 11, 12, Cupa Germaniei 2012, Supercupa Germaniei 2013)
2014- Bayern (Bundesliga 2015, 2016, 2017, Cupa Germaniei 2016, Supercupa Germaniei: 2016, 2017

89/ 47 la națională are Lewandowski. Robert a marcat 16 goluri în actualele preliminarii, dintre care cinci contra României

Citiți și Numai freze și mingi au în cap. Aubameyang, fotbalistul Borussiei Dortmund, și-a etalat noul look în Liga Campionilor | GALERIE FOTO

  •  

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Observatornews.ro
Cât costă burgerul Dubai în restaurante. Preparatul de lux cu fistic şi cataif, noul trend
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI