În urmă cu şase săptămâni, Andrei Mărgăritescu a fost reţinut de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, fiind acuzat de tăinuire într-un dosar privind furtul mai multor maşini de lux. Familia fotbalistului a strigat, pe atunci, că i-au distrus nunta, însă jucătorul a reuşit să depăşească momentul dificil. Ieri, la Primăria Piteşti, Andrei Mărgăritescu şi Diana Predica au făcut cununia civilă, ceremonia fiind oficiată chiar de primarul oraşului, Tudor Pendiuc.
Printre cei prezenţi la cununie s-au numărat Adrian Cristea de la U Cluj, care a venit singur, şi Liviu Ganea. Aseară a avut loc şi cununia religioasă, la Biserica Sfânta Vineri din Piteşti, iar apoi s-a mers la petrecere, unde au sosit aproape toţi jucătorii de la Dinamo, dar şi alţi fotbaliști de la echipele din Liga 1.
Sursă foto: GSP.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News