De joi, de cand se afla in respectiva tara, cele doua foarte apreciate sportive au tinut prima pagina a ziarelor, prezenta lor in Malaysia fiind considerata un eveniment national.
De-a lungul a trei zile, romancele s-au intalnit cu o multime de oficialitati, dar si cu foarte multe micute gimnaste, carora le-au explicat ce si cum trebuie sa procedeze pentru a ajunge pe culmile gloriei sportive.
De asemenea, vineri, ele s-au pregatit impreuna cu componentele lotului national de gimnastica. ,,Nu conteaza daca o sportiva este nascuta in Romania sau in orice alta zona a globului. Oricine poate ajunge campion, insa numai daca se antreneaza intens si sunt decise sa-si atinga telul,,, le-a spus tinerelor gimnaste Maria Olaru aflata, ca si prietena sa, pentru prima data in Malaysia.