Chiar dacă Steaua pornea ca mare favorită, FC Braşov a reuşit să obţină un egal graţie ”dublei“ lui Marian Ivan.
”Era ultima etapă din turul campionatului şi am plecat în Ghencea fără 5-6 titulari. Nimeni nu ne dădea nicio şansă. Ştiu că am jucat cu Anghel la închidere, iar dintre titulari au fost prezenţi doar Isăilă, Măuţă, Iuliu Andraşi, Vasc şi eu. Cu siguranţă Martin Tudor nu are cum să uite acel meci! Steaua a început în forţă şi a avut rapid 2-0 pe tabelă. Am redus din diferenţă cu un şut la vinclu, am mai avut apoi o bară, iar în ultimul minut Isăilă a luat o fază pe cont propriu, l-a găsit în careu pe puştiul Constantinescu, fault clar, penalti şi eu am marcat de la punctul cu var. Nu mi-au tremurat niciodată picioarele în teren, aşa că nu am avut emoţii nici la acel penalty. 2-2 era un rezultat mare de tot, pentru că atunci Steaua era Steaua, Dinamo era Dinamo. Acel punct a contat enorm, pentru că am avut mari emoţii în acel sezon în care ne-am salvat cu emoţii de la retrogradare. Constantinescu a intrat cu tupeu şi s-a văzut imediat că e fotbalist. Mie, personal, întotdeauna mi-a plăcut de el, pentru că se vede că pune şi suflet pe teren. Păcat că nu a fost păstrat la Braşov, iar în ultimii ani a fost nevoit să joace pe la alte echipe din ţară“, spune eroul braşovenilor din acel meci, Marian Ivan.
Pentru acel punct din Ghencea, patronul Ioan Neculaie i-a răsplătit pe jucători cu cîte 500 de dolari. „Patronul era foarte fericit şi ne-a dat o primă frumuşică pentru acel punct“, a precizat Ivan. Fostul mare atacant al ”stegarilor“ are şi un mesaj pentru actualii jucători de la Braşov. „Jucaţi cu tupeu în Ghencea! În fotbal este posibil orice“.
”Am schimbat soarta meciului“
Marian Constantinescu spune că un meci contra Stelei va fi mereu unul de totul sau nimic. ”Am debutat în Liga I în Ghencea acum 15 ani. Adrian Hîrlab m-a trimis în teren pe finalul meciului atunci cînd l-am înlocuit pe Cosma. Am intrat la scorul de 2-1 pentru Steaua şi am scos penaltiul din care Marian Ivan a egalat în ultimul minut. La ultima fază a meciului am primit o pasă excelentă de la Isăilă şi am fost faultat de Falemi, care avea să fie şi eliminat. Penalti pentru noi, iar Marian Ivan a marcat golul ce avea să ne aducă un punct nesperat. A fost o bucurie extraordinară, iar la final am fost felicitat de toţi jucătorii şi cei din stafful tehnic“, a declarat Marian Constantinescu.
Steaua – FC Braşov 2-2 (4.12.1999)
Au marcat: Ciocoiu 24, Roşu 29/ Marian Ivan 56, 90 (penalti)
Steaua: Martin Tudor – Reghecampf, Baciu, Miu, Iordache (67 Bordeanu) – Lincar, Falemi, Trică (55 Luţu), Roşu – Ciocoiu, Sabin Ilie (85 Dănciulescu). Antrenor: Emeric Ienei.
FC Braşov: Turdean – Buta, Măuţă, Isăilă, Cocan, I. Andraşi – Anghel (46 Vajda), Vasc, Suciu (62 Lică) – Cosma (85 M. Constantinescu), Marian Ivan. Antrenor: Adrian Hîrlab.