Trebuia să semneze în ianuarie 2008
Nagy şi-a amintit că toate actele erau parafate şi că Marian urma să semneze contractual de joc în ianuarie 2008: “Avea actele pe masă. Nu ştiu însă ce s-a întâmplat de s-a tărăgănat perfectarea tranzacţiei. Marian impresionase la Campionatele Mondiale şi un alt fost jucător al Barcelonei, Alexandru Dedu, tot român, garantase pentru el. Cert e că Marian trăia şi astăzi dacă venea la Barça”.
Ungurii i-au ridicat handbalistului român o statuie la Veszprém
Marian Cozma a fost ucis în noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, în clubul Patriota Lokal din Veszprém (Ungaria), după ce a fost atacat şi înjunghiat în inimă de un grup format din trei persoane. Ucigaşii au primit pedepse cu închisoarea între 8 şi 18 ani, după ce, iniţial, doi dintre ei fuseseră condamnaţi la închisoare pe viaţă, iar al treilea, la 20 de ani de detenţie. În memoria lui Marian, Comitetul Director al FR de Handbal a decis ca numele sportivului să fie purtat de Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Sighişoara. De asemenea, la Veszprém lui Marian i s-a ridicat o statuie.