De curând, tatăl sportivului, Petre Cozma, a fost contactat de oficialii clubului Pick Seged.
Aceștia i-au propus ca zona din sală în care iau loc oaspeții arenei ”Varosi Sportcsarnok”, unde Pick își dispute meciurile de pe teren propriu, să poarte numele Marian Cozma.
”Cei de la Szeged m-au contactat și m-au întrebat dacă îmi dau acceptul ca locul unde stau oaspeții în sală să poarte numele lui Marian Cozma. Am rămas perplex, m-au lăsat mut de uimire cu doleanța lor. Ca să vă dați seama mai bine de situație, cererea a venit de la marea rivală din campionat a lui Vezprem, echipa băiatului meu”, a declarat, pentru Libertatea, Petre Cozma.
Tatăl handbalistului a adăugat, emoționat: ”Bineînțeles că mi-am dat acceptul, apoi am început să plâng. Gestul celor din Ungaria m-a emoționat extrem de tare. Simt și acum un gol în stomac”.
Cei de la Szeged vor ca la inaugurarea noii zone din sala ”Varosi Sportcsarnok” să-l invite și pe Petre Cozma, dar acesta nu știe dacă va putea da curs ofertei.
”Sigur că aș vrea să mă duc acolo, la oamenii aceia minunați care s-au gândit la Marian, dar sincer nu știu dacă o să pot. Picioarele nu prea mă mai ascultă, de abia mă mișc”, a spus Petre Cozma.
În Ungaria, meciul dintre Veszprem și Szeged poartă denumirea de ”derby-ul etern”.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal în noaptea de 7 spre 8 februarie 2009, în urma unei altercații care a avut loc într-un local din Veszprem.
Are o statuie la Veszprem
În memoria lui Marian Cozma, o statuie de bronz cu bustul handbalistului a fost amplasată în faţa sălii din Veszprem. Evenimentul a avut loc în februarie 2010, la un an după ce Marian a fost ucis.
„A fost greu să fac o statuie a unui tânăr care aveaîn faţă o carieră fantastică. Lui Marian i se potriveşte ipostaza impunătoare a unui sportiv din Grecia antică şi aşa am încercat să îl fac. De asemenea, l-am sculptat cu o minge în mână, pentru că ştiu că aşa îşi doresc suporterii să îşi amintească de el”, declara Mihaly Gabor, sculptorul statuii.