ACTUALIZARE 19 iulie, ora 17:13. Gimnastul Marian Drăgulescu, care a suferit în luna iunie o operaţie la inimă, poate participa la Campionatele Europene de luna viitoare, a afirmat joi cardiologul său, Oren Iancovici, potrivit unui comunicat remis presei.

„Din punct de vedere medical, domnul Drăgulescu a fost tratat excepţional, a fost monitorizat de mai multe ori decât un pacient normal, tocmai pentru că stilul său de viaţă, ca sportiv de performanţă, impune alte condiţii faţă de un om obişnuit. Targetul lui şi al nostru este ca el să participe la Olimpiada de la Tokio în condiţii optime. Am semnat un document că este apt de a face activitate sportivă de performanţă şi din punctul nostru de vedere nu există niciun impediment sau o reţinere de a face orice activitate fizică susţinută şi de a participa la Campionatul European de la Glasgow”, a declarat dr. Oren Iancovici, medicul cardiolog curant al sportivului şi directorul Centrelor de Excelenţă ARES.

În luna iunie, gimnastul Marian Drăgulescu a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă şi a fost tratat la printr-o intervenţie minim invazivă (o ablaţie). Intervenţia a fost realizată de dr. Dimitrios Lysitsas, reputat specialist cu experienţă internaţională.

Ablaţia presupune introducerea unor catetere prin venele femurale şi înaintarea lor până la nivelul inimii, în atriul stâng, unde sunt localizate cel mai adesea aritmiile complexe. Utilizând o sursă de energie, cateterele „ard” focarele electrice răspunzător de producerea aritmiei. Gimnastul român a beneficiat de investigaţii amănunţite înainte şi după intervenţie. A fost investigat cu ajutorul unui holter EKG de patru ori după intervenţia de ablaţie. Toate investigaţiile au arătat că aritmia a fost complet tratată.

Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”
Recomandări
Cauzele unui fapt statistic înfiorător: 41% dintre tinerii români ar accepta dictatura. Sociolog: „Totul este deja luat de generațiile precedente”

Aritmiile cardiace apar la sportivii de performanţă dar şi la oameni obişnuiţi, de la copii de 4-5 ani, până la adulţi. Ele nu pun viaţa în pericol, însă în timp pot afecta calitatea vieţii şi, netratate, pot duce la afecţiuni cardiovasculare mai grave. În cazul gimnastului Marian Drăgulescu, s-a optat pentru tratarea aritmiei pentru ca aceasta să nu afecteze performanţele inimii sale în viitor, iar sportivul să poată concura la capacitate maximă la viitoarele competiţii sportive.

După cum s-a anunţat, Marian Drăgulescu, multiplu medaliat la JO, CM şi CE, a început joi un protest de trei săptămâni în faţa sediului Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru a obţine dreptul de a participa pe propria răspundere la Europenele 2018 de la Glasgow (2-12 august), aşa cum au procedat în trecut Marius Urzică, Andreea Răducan sau Cătălina Ponor.

Marian Drăgulescu, cu o medalie de aur şi două de argint la Europenele de anul trecut de la Cluj-Napoca, a suferit în luna iunie o operaţie la inimă şi vrea să participe la CE 2018, pe semnătură proprie, chiar dacă nu a primit avizul Institutului Naţional de Medicină Sportivă. Octuplul campion mondial a declarat că va picheta timp de trei săptămâni sediul MTS, între orele 14,00 şi 17,00, până va obţine acordul FR de Gimnastică de a concura la Glasgow.

„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)
Recomandări
„Trebuie să desființăm regimul Putin și dictatura sa”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (V)

ACTUALIZARE 19 iulie, ora 14:00. Marian Drăgulescu protestează în fața sediului MTS. Gimnastul și-a expus toate cupele și medaliile pe trotuarul din fața instituției.

ACTUALIZARE 19 iulie, ora 13:00. Reacția Federaţiei Române de Gimnastică în ”cazul Marian Drăgulescu”: ”Nu poate merge la Europene fără aviz medical”.


Marian Drăgulescu, 37 de ani, nu a fost selecționat în lotul național de gimnastică pentru Campionatele Europene de Gimnastică de la  Glasgow. El a suferit o intervenție chirurgicală la inimă, o ablație, dar a primit acordul medicilor de a face în continuare sport de performanță.

Ablația cardiacă este o intervenție minim invazivă, care constă în cicatrizarea sau înlăturarea completă a țesutului inimii care provoacă tulburările de ritm cardiac. Operația este recomandată persoanelor mai vârstnice, precum și celor care suferă de sindromul Wolff-Parkinson-White.

Federația nu vrea însă să riște și, chiar dacă Drăgulescu a promis că va da o declarație pe propria răspundere că-și asumă orice, nu a fost inclus în lot.

Marian Drăgulescu protestează în fața MTS: „E dispus să concureze pe propria semnătură!”


Intenția lui Drăgulescu de a protesta în fața MTS a fost făcută publică, printr-o postare pe Facebook, de jurnalistul Dorin Chioțea. Iată mesajul acestuia:

Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința
Recomandări
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

„Marian Drăgulescu a fost dat afară aseară din lotul național de gimnastică, motiv pentru care va protesta azi în fața MTS întinzând pe trotuar tricolorul presărat cu cupele și medaliile obținute pentru România.

Acesta deține opt titluri mondiale, zece europene (recorduri absolute la noi în sporturile olimpice), plus un argint si două bronzuri la JO. Marele sportiv a primit avizul «apt pt. efort» al medicilor cardiologi după ce a trecut peste o ablație, dar FRG nu vrea să riște.

«Marocanul» e dispus chiar să concureze pe propria semnătură, a mai făcut-o în trecut, deși nu e necesar. Cel mai faimos gimnast român nu își va putea apăra peste trei săptămâni, la Glasgow, medaliile europene (aur și bronz) cucerite anul trecut la Cluj.

Ce se întâmplă cu gimnastul Marian Drăgulescu. Asta e decizia!Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 20

Foto și video: Vlad Chirea


Citește și: VIDEO/Spionajul cibernetic şi războiul informatic, a cincea dimensiune a războiului convenţional. Ce riscă România în acest moment

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
Știrileprotv.ro
Răsturnare de situație. Ce sentință definitivă a primit polițistul din Brașov care vindea cocaină în uniformă
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume rar și special va purta bebelușul lu Radu Mazăre și ce semnificație are. Soția lui tocmai a născut
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
FANATIK.RO
De sâmbătă, 19 octombrie 2024, ora 9, astrele se aliniază pentru trei zodii. Doar lucruri bune și belșug se anunță în viețile lor
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
GSP.RO
„Este o rușine!” A ieșit public în presa din Scoția să-l apere pe Ianis Hagi: „Să ai un jucător capabil de așa ceva...”
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
FANATIK.RO
Se deschide un nou mall lângă București. Va avea un supermarket 100% românesc și un fast-food care intră în premieră pe piața din țara noastră
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro
Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Financiarul.ro
Descoperire incredibilă! E confirmată existența unei lumi subterane
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Observatornews.ro
Satul din România în care soarele răsare de două ori. Reacţia unui turist din Tokyo când ajunge pentru prima dată aici
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2024. Taurii se simt bine și ar vrea să răspândească și în jurul lor această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI