„În momentul de față sunt cei mai buni antrenori de gimnastică din lume! Nu o spun eu, ci medaliile obținute în cariera lor! Normal că ar fi o pierdere mare pentru gimnastica feminină! Sper să se răzgândească, ar face fericiți pe toți românii! Eu mă antrenez și sper ca la anul să intru în marile competiții!”, a declarat Marian Drăgulescu, pentru SportNews.ro.
Cine e Bellu
Dezamăgit de modul în care s-au desfăşurat alegerile pentru postul de preşedinte la COSR, Octavian Bellu și-a anunțat demisia din funcția de membru al acestui for și a amenințat că nu va mai coordona lotul olimpic de gimnastică feminină. Octavian Bellu s-a născut pe data de 17 februarie 1951 la Ploiești și a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport, specializarea gimnastică. A practicat atletism, volei și baschet. În perioada 1974-1978 a fost profesor de educație fizică în localitatea Valea Călugărească din județul Prahova. Ulterior, Octavian Bellu și-a început activitatea de antrenor de gimnastică la Clubul Sportiv „Petrolul” din Ploiești, funcție pe care a ocupat-o timp de 3 ani, până în 1981, pentru ca, începând din acest an să lucreze ca antrenor olimpic feminin de gimnastică, iar din 1990 a fost numit antrenor coordonator. Octavian Bellu a fost declarat de World Records Academy ca „cel mai de succes antrenor din lume”. În 2004, Octavian Bellu a fost aproape de a candida la şefia COSR, însă a renunţat în favoarea lui Octavian Morariu. Luna trecută, însă, fostul rugbist a demisionat din funcţia de preşedinte, iar Bellu a luat decizia să candideze pentru ocuparea postului vacant. I-a avut contracandidați pe Elisabeta Lipă și Alin Petrache. Cel din urmă a câștigat, iar de aici până la scandal n-a mai fost decât un singur pas.
„Am pierdut 30 de ani prin sală”
“Eu îmi păstrez dreptul de a mă gândi dacă mă mai implic în această mişcare olimpică prin lotul feminin de gimnastică. Nu cred că doare pe nimeni că aş putea renunţa la lotul de gimnastică. Îmi dau seama că am pierdut 30 de ani prin sală şi am fost la şapte Olimpiade, dar nu contează. Se pare că ce am făcut 30 de ani nu contează.
Se pare că sunt în alt timp şi nu vreau să încurc pe nimeni. Nu înseamnă că îmi voi schimba felul de a fi şi nici nu voi face compromisuri. Vreau să stau în picioare şi să fiu mândru de ce am făcut. Se pare că a venit timpul să-mi văd de problemele şi de viaţa mea.
Dacă tot sunt prea în vârstă pentru funcţia de preşedinte COSR sau nu am făcut destul pentru olimpism, vă daţi seama cât sunt de bătrân să stau şi în sală, să încerc să câştigăm medalii de carton, cum au spus unii”, a declarat, dezamăgit, Octavian Bellu, după terminarea scrutinului.