Marian Drăgulescu a fost supus, în urmă cu două luni, unei operații la inimă. Medicii l-au oprit atunci să mai concureze în concursurile interne și internaționale.
Marian Drăgulescu nu a fost inclus în lotul selecționat pentru Campionatele Europene de la Glasgow. Antrenorul Marius Urzică i-a dat asigurări că-l va lua la acea competiție dacă starea fizică îi va permite.
Marian Drăgulescu își riscă viața pentru România: „Marea mea dorință e să-mi apăr titlul”
Comisia medicală a Institutului de Medicină Sportivă din Bucureşti a refuzat, însă, să avizeze participarea sa la Europenele care vor avea loc în august, la Glasgow, din cauza unui protocol internaţional pe care trebuie să-l respecte.
Singura modalitate prin care gimnastul român şi-ar putea apăra titlul european, ar fi o declaraţie pe propria răspundere prin care să-şi asume toate riscurile, iar Drăgulescu ia în serios această posibilitatea.
”Îmi asum întreaga resposibilitate pentru participarea la această competiţie. Marea mea dorinţă e să îmi apăr titlul cucerit în România şi să demonstrez că pot face performanţă la cel mai înalt nivel.
Medicii care m-au operat mi-au dat acordul că pot face efort şi pot concura fără niciun fel de problemă, înţeleg că există acest protocol, dar eu îmi asum întreaga responsabilitatea. O fac atât pentru mine cât şi pentru tot ce înseamnă delegaţia României”, a declarat Marian Drăgulescu la Telekom Sport.