Marian Drăgulescu, fostul lider al echipei masculine de gimnastică, se antrenează pe cont propriu, renunţând la toate drepturile oferite sportivilor care fac parte din lotul naţional. De ce a făcut acest lucru? Pentru a putea încasa renta viageră, în valoare de aproximativ 3.500 de lei, pe care statul o oferă sportivilor reprezentativi retraşi din activitatea de performanţă.

Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică (FRG), ne-a explicat această situaţie: “A fost decizia lui Marian să-şi înainteze actele pentru rentă. Din clipa în care el a început să primească aceşti bani nu mai beneficiază de nici un drept din partea federaţiei noastre”.

Dacă revine oficial, pierde banii

Stoica a continuat: “Se antrenează în sală alături de ceilalţi componenţi ai lotului. Şi atât. Marian nu va putea participa la Campionatele Europene din aprilie, deoarece înscrierea sportivilor care fac parte din lot trebuie anunţată la Federaţia Internaţională cu cel puţin şase luni înainte de competiţie. Dacă el va dori să redevină component de bază al lotului pentru Campionatele Mondiale, care vor avea loc în luna octombrie, are obligaţia să anunţe federaţia cu şase luni înainte de organizarea competiţiei şi, evident, să renunţe la rentă”, ne-a explicat Adrian Stoica.

Urmărește-ne pe Google News