ACTUALIZARE 26 iulie. Delegația României are ca obiectiv câştigarea a două-patru medalii şi două-patru locuri IV-VI, atât la seniori, cât şi la juniori. La Europenele de anul trecut, România a cucerit două medalii, aur şi argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol şi sărituri), şi două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol şi bârnă).
Fetele intră primele în concurs, cu calificări programate pe 2 august la senioare, urmate de finala pe echipe pe 4 august şi finalele pe aparate pe 5 august. Junioarele debutează pe 3 august, cu calificări şi finala pe echipe şi la individual compus, iar pe 5 august au loc finalele pe aparate.
ACTUALIZARE 26 iulie. Campionatul European de Gimnastică Artistică Feminină, ediția a 32-a, se va desfășura în perioada 2-5 august 2018. Delegația României este formată din următoarele gimnaste senioare – Denisa Golgotă, Anamaria Ocolișan, Carmen Ghiciuc, Laura Iacob, Nica Ivănuș, și gimnastele junioare – Silviana Sfiringu, Ana-Maria Puiu, Antonia Duță, Ioana Stănciulescu, Daniela Trică. Sportivele vor fi însoțite de antrenorii Nicolae Forminte, Liliana Cosma, Adela Popa, Florin Cotuțiu, Marius Vintilă, de arbitrii Angela Cacoveanu, Raluca Bugner, de paramedicii Florin Aștefanei, Ciprian Resiga și de reprezentanții Federației Române de Gimnastică: Andreea Răducan -p reședinte, Virginia Oprișan -secretar General. De asemenea, Anca Mihăilescu-Grigoraș va fi prezentă în calitate de Președinte al Juriului Superior – Președinte Comitet Tehnic Feminin UEG.
Campionatele Europene de Gimnastică Artistică Masculină, Ediția a 33-a, se vor desfășura în perioada 9-12 august 2018. Delegația României este formată din următorii gimnaști seniori – Andrei Muntean, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Ovidiu Prichindel, Robert Ghiuzan, și gimnaștii juniori – Răzvan Marc, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Rafael Szabo, Eduard Gavrilă. Sportivii vor fi însoțiți de antrenorii Marius Urzică, Adrian Ianculescu, Marius Berbecar, Augustin Pop, Cornel Burduhosu, de arbitrii Sebastian Bratan, Eugen Cățean, paramedicii Răzvan Spirescu, Ștefan Varvari și de Maria Fumea – vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică. De asemenea, Mircea Apolzan va fi prezent în calitate de Membru al Juriului de Apel UEG.
În baza deciziei Institutului Național de Medicină Sportivă (singura instituție are acordă avizul medical de participare la activitatea sportivă de performanță) situația medicală a gimnastului Marian Drăgulescu nu a permis includerea sa în echipă la aceste Campionate Europene, informează Federația într-un comunicat de presă.
În funcție de starea de sănătate și de forma fizică a gimnaștilor pot interveni schimbări în componența echipelor până în ultimele 24 de ore înainte de intrarea în competiție.
–––-
Deși ”Marocanul”, care a fost operat recent pe cord, a mărturisit că analizele sale sunt bune şi că îşi doreşte foarte mult să participe la Campionatul European din Scoția (2-8 august), FRG nu a fost de acord și nu l-a inclus pe sportiv în lotul pentru Glasgow.
„Am depistat această problemă la timp, mă bucur că a existat o soluţie. Am respectat tot ce mi-au spus medicii. Sunt în pregătire, mă simt bine. În iunie a avut loc operaţia, acum aştept un verdict oficial. Operaţia pe care am suferit-o nu a fost foarte complicată, o zi am stat în spital. În a patra zi după operaţie am intrat în sală. De aceea vreau să merg la Campionatul European. Nu mai apare nici o problemă nicăieri, dar conducerea Federaţiei nu vrea să îşi asume nici un risc. Sunt dispus să fiu monitorizat. Dacă nu există nici un risc major vreau să particip la această competiţie” a declarat Marian Drăgulescu la Antena 1, marți.
Ieri, însă, Federația i-a transmis că nu va fi în lotul pentru CE, decizia fiind luată de specialiștii cardiologi de la Institutul Național de Medicină Sportivă din București care nu i-au dat lui Drăgulescu avizul medical. Corina, soția lui Marian, a confirmat decizia, aceasta urmând a fi oficializată de FRG joi.
- Marian Drăgulescu acuză federația că vrea să-l excludă din lotul pentru Europene
- Medicii l-au oprit de la efort pe Marian Drăgulescu. Gimnastul are probleme cu inima
- Marian Drăgulescu, operat pe inimă! Acum câteva zile, ”suda” țigările
- UPDATE/ Marian Drăgulescu poate participa la Campionatele Europene, a afirmat cardiologul său (FOTO&VIDEO)
Citește și: CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ Mati, mărturii din infern. Bătrânii care au supraviețuit ascunși în casa lor albă. ‘A început să bată vântul ca niciodată. Geamurile s-au spart și flăcările ne-au înconjurat…’