Azi, pe site-ul oficial al echipei, au apărut din nou culorile tradiţionale ale echipei-fanion a Banatului, alb şi violet, vechea stemă şi denumirea de Politehnica „Timişoara”.

„Eu nu mai ocup de administrarea echipei Politehnica Timişoara de trei luni. Nu ştiu ce au făcut pe site cei de la Timişoara şi nu mă mai interesează”, a confirmat Zambon. Conform cotidianului Ziua de Vest, tranzacţia s-ar fi realizat în schimbul a 50.000 de euro.

Scandalul „Poli” a început în 1999. Atunci, supăraţi pe Claudio Zambon, care nu investise în echipă suma pe care o promisese, edilii timişoreni au format o nouă echipă, AS Politehnica Timişoara. În 2000, clubul fondat de autorităţile locale a primit locul nou-promovatei Fulgerul Bragadiru, mutată de Anton Doboş, cu jucători cu tot, în Banat. Noua entitate primeşte denumirea de Poli AEK Timişoara, după asocierea cu membrii fondatori ai FC Politehnica, dar este schimbată în FCU Politehnica Timişoara, după ce a fost vândută către firma Balkan Petroleum, condusă de Marian Iancu. În 2002, echipa italianului retrogradează în liga a treia şi este mutată la Bucureşti.0-308378-marian_iancu.jpg

Litigiul dintre cele două părţi, ambele condsiderându-se continuatoarea vechii Poli Timişoara, a ajuns la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, care i-a dat dreptate lui Zambon. În 2007, echipa lui Iancu şi-a schimbat numele în FC Politehnica Ştiinţa 1921 Timişoara, dar TAS a considerat că denumirea e uşor de confundat cu cea a clubului ajuns în Liga a IV-a Bucureşti.  Cum termenul limită pentru schimbarea numelui era data de 30 iunie 2008, iar clubul putea fi exclusă din Cupa UEFA, competiţie în care se calificase la finalul sezonului 2007-2008 al Ligii I. În consecinţă, de la această dată, clubul a fost redenumit Fotbal Club Timişoara, iar culorile oficiale clubului au devenit mov-alb-negru.

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI