Libertatea: Ce ştiţi despre documentul DNA în care apare numele dumneavoastră alături de al lui Dragomir?
Marian Iancu:
Nimic. Nu cunosc de ce ar figurează numele meu într-un asemenea caz care nu s-a consumat. Probabil, a fost demarată o anchetă a DNA, dar nu cred că cei de acolo au continuat-o. Dacă ar fi existat un asemenea dosar ar fi apărut stenogramele, iar noi am fi fost săltaţi de mult timp.
Aţi vorbit cu Dumitru Dragomir pe tema licenţierii?
Bineînţeles, dar doar pe tema licenţierii, în nici un caz n-a fost vorba de bani. Nici măcar Mircea Sandu nu mi-a cerut vreun leu vreodată, deşi aş fi fost bucuros să spun acest lucru.
Dar despre comisioanele pe care Liga le-ar fi cerut din drepturile TV ce ştiţi?
Nu am cunoştinţă de acest lucru pentru că Timişoara fusese retrogradată din Liga I şi la aceste discuţii au participat doar reprezentanţii grupărilor din primul eşalon.
Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir sunt certaţi?
Eu nu am spus aşa ceva şi nu cunosc în ce relaţii sunt acum cei doi. Ceea ce ştiu eu e că Mircea Sandu caută să-l “cureţe” de mult timp pe Mitică Dragomir.
Cum l-aţi caracteriza pe Sandu?
Un om ranchiunos şi răzbunător!

«Zeci de mii de euro pentru trafic de influenţă»

“Din datele şi informaţiile deţinute la nivelul secţiei de combatere a corupţiei, din cadrul DNA, rezultă că preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pretinde sume de bani de ordinul zecilor de mii de euro de la omul de afaceri Marian Iancu, preşedintele clubului FC Timişoara, pentru a-şi trafica influenţa în faţa Comitetului Executiv al FRF, în vederea licenţierii clubului de fotbal mai sus menţionat.
În altă ordine de idei, acelaşi preşedinte LPF solicită sume de bani (comision / mită) preşedinţilor cluburilor de fotbal din România în legătură cu vânzarea drepturilor TV.
Aşa fiind, întrucât sunt date şi indicii ale săvârşirii bilaterale de dare şi luare mită, prevăzute de Art. 254 şi Art. 255 Cod Penal, de către numiţii Dumitru Dragomir şi Marian Iancu, în temeiul prevederilor Art. 221, alin. 1 CPP, am încheiat prezentul proces- verbal care va face parte integrantă în dosarul cauzei”
Procesul-verbal a fost întocmit în 23-26 iunie de procurorul Lucian Papici, şeful DNA, și publicat ieri de cotidianul ProSport

 
 

Urmărește-ne pe Google News