Măuţă, fundaş central de meserie, se simte încă tânăr şi spune că nu mai are nici o problemă medicală. Fostul jucător de la FC Braşov regretă moartea prematură a lui Mutulescu şi crede că acesta şi-a neglijat problemele de sănătate. “Eu am fost foarte atent cu inima mea. În 2001, mi s-au descoperit nişte probleme cardiace şi nu am stat pe gânduri. Cu ajutorul celor care erau la clubul de sub Tâmpa, am fost programat la o operaţie în Israel”, povesteşte Marian.
Evoluează meci de meci în Liga a III-a
“Am fost acolo în martie 2001, împreună cu Adriana, soţia mea. Intervenţia chirurgicală pe cord a durat aproape patru ore, dar nu am simţit nimic. Mi s-a montat un stent cardiac. Am făcut un tratament cu antibiotice, din cauză că mi-au descoperit şi un microb în sânge. Acum fac controale la fiecare şase luni, iar rezultatele le trimit clinicii din Israel unde am fost operat. Peste 5 ani va trebui să merg din nou în Israel, pentru schimbarea stentului cardiac”, a spus Măuţă.
E drept, deşi joacă şi după 10 ani de la acea operaţie, Măuţă nu a reuşit să ajungă mai sus de FC Braşov. Marian e legitimat acum ca jucător şi antrenor secund la SCM Corona Braşov, echipa municipalităţii, înscrisă în seria a 6-a a Ligii a III-a, locul 4 după 20 de runde. A marcat două goluri, iar în tur a fost singurul “integralist” din lot.
Ce este un stent
Un stent cardiac este un mic tub, de obicei din metal, care este folosit pentru a lărgi arterele, astfel încât inima să fie aprovizionată cu sânge.
Mutulescu, înmormântat în cimitirul Zăvorancei
Un grup format din jucătorii lui Juventus Bucureşti – Craiu, Bratu, Drăghia, Coman şi Roman -, antrenorul Alin Chiţa şi preşedintele Marian Rusen au depus, ieri, o coroană de flori la căpătâiul lui Andrei Mutulescu, fotbalistul care a decedat luni seară, în timp ce juca o partidă de fotbal împreună cu nişte prieteni, pe un teren sintetic din cartierul bucureştean Berceni. Înmormântarea lui Mutulescu va avea loc azi, de la ora 13.00, la Cimitirul Eternitatea, deţinut de Oana Zăvoranu, situat pe Bulevardul Metalurgiei din Bucureşti.

Urmărește-ne pe Google News