Libertatea: Mulţumită de rezultatele fetelor?
Mariana Bitang: Sunt foarte fericită pentru cele două medalii, dar mai ales pentru Ana. Succesul este cu atât mai valoros, cu cât am avut foarte puţin timp la dispoziţie să pregătim această competiţie.

Înainte de CM eraţi rezervată în privinţa şanselor la medalii…
Nu am vrut să punem presiune pe fete. În plus, noi am stat destul de mult timp departe de sală, iar fetele veneau toate după accidentări grave. Ana a stat trei luni în ghips. Ea şi-a dorit foarte mult să facă toate aparatele şi, din fericire, piciorul a rezistat. Dacă se va pregăti foarte bine, poate fi printre cele mai bune la JO de la Londra, din 2012.

Susţine că Izbaşa şi-a dorit prea mult

La Londra ne vom putea baza pe Izbaşa?
Ea are doar 20 de ani. Dacă vă uitaţi la învingătoarele de la sărituri, Alicia Sacramone, sau la paralele, britanica Elizabeth Tweddle, sunt sportive de 23, respectiv 25 de ani. Ratarea de la Mondiale (n.r. – locul 7 la sol) sper să o ambiţioneze pe Sandra să meargă mai departe.

Credeţi că Izbaşa a greşit înainte de competiţie, când a declarat în Libertatea că nu speră la medalie?
Din contră. Ea a greşit, pentru că şi-a dorit prea mult. A avut o accidentare foarte gravă şi e important că a concurat.

Fetele au avut execuţii curate, însă am pierdut din cauza dificultăţii…
Sistemul de punctaj a fost schimbat şi, într-adevăr, dificultatea exerciţiilor contează mai mult decât acurateţea. E bine că am văzut unde ne aflăm la acest moment.

 
 

Urmărește-ne pe Google News