Iberica a învins-o pe bielorusa Iulia Hatouka, 22 de ani, 211 WTA, scor 0-6, 7-5, 6-4, după ce a fost condusă cu 5-0 și 30-0 în setul al doilea. „Remontada istorică”, a scris Marca, completând: „E ceva din ciclul să vezi și să nu crezi!”.

Sportiva din Belarus a ratat trei mingi de meci în setul al doilea, la 5-3, pe serviciul adversarei, și la 5-4 – pe propriul serviciu!

Jocul s-a întors, Bassols Ribera a câștigat șapte „game”-uri la rând și și-a adjudecat setul al doilea cu 7-5. Pe fondul căderii psihice a adversare, jucătoarea din Spania a învins în decisiv (6-4).

„Săraca Iulia! Acesta este genul de eșec care îți poate distruge încrederea și poate avea ramificații asupra mentalului tău pentru anii următori. Sper că nu va lăsa ura online să o copleșească”, a comentat un internaut, la postarea de pe portalul Tennis Forum, unde meciul era suspectat de blat pentru pariuri.

Pentru calificarea pe tabloul principal, Marina Bassols va juca împotriva lui Fanny Stollar, 23 de ani, 375 WTA.

Foto: Instragram Marina Bassols

 
 

Urmărește-ne pe Google News