MARIUS COPIL – David Goffin (21) 7-5, 5-7, 2-6, 4-6
Marius Copil pleacă de la Melbourne egalându-și cel mai bun rezultat, turul doi (ca și în 2015, când a trecut tot de un spaniol, ca și acum, Pablo Andujar – respectiv Marcel Granollers, dar s-a predat la deținătorul trofeului de atunci, Stan Wawrinka, după un joc în care a servit cu 242 km/h și a stabilit recordul all-time la Australian Open). Acum, Marius Copil a servit 20 de ași în meciul cu Goffin, față de cei doar 12 ai rivalului, dar tot degeaba. Favoritul 21 a jucat mai bine și a convertit 5 mingi de break, față de doar două ale lui Copil, impunându-se în patru seturi.
SETUL 4
La 2-2, Goffin și-a făcut break-ul, iar de acolo totul a fost simplu pentru favoritul 21.
SETUL 3
Goffin a făcut două break-uri în setul 3. Copil n-a pus probleme, părând că a renunțat la meci.
SETUL 2
Au fost mai multe reprize de stropi. Ploaia a decalat startul setului secund. De asemenea, meciul a fost întrerupt la 1-1 la game-uri, cu 15-0 pe serviciul românului, în setul doi. Iarăși, stropii au făcut ravagii în game-ul 4, pe serviciul lui Goffin (la scorul 30-0 pentru belgian).
SETUL 1
Pe terenul 7, Marius a condus cu 5-2 în primul set și, la 5-3, a avut minge de set, cu serviciul. A ratat-o, rivalul a făcut break. La 5-4 pentru român, a început să picure, iar partida a fost întreruptă pentru câteva minute. Românul a servit 5 ași în primul set, câștigat cu 7-5.
ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 6.21. Nu s-a terminat jocul de dublu, ca să-i dacă loc jocului Copil – Goffin. La scorul 5-5 în decisiv, a început să plouă la Melbourne. Scorul general, 1-0 pentru belgian. Singurul duel, la Antwerp, în 2016.
ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 5.35. Va fi set decisiv în partida de dublu care trebuie să se încheie pe terenul 7, ca să poată începe jocul Copil – Goffin. Așadar, duelul româno – olandez nu va începe mai devreme de ora 6.00, deși inițial fusese programat pentru ora 5.00.
ACTUALIZARE 17 ianuarie, ora 5.00. Partida dintre român și belgian va avea loc pe terenul 7 din complexul de la Melbourne, fiind singura de simplu între patru de dublu. Jocul va începe după terminarea duelului Peng / Yang – Azarenka / Barty 5-7, 2-2.
––––––––––-
Copil (28 ani, 60 ATP) s-a impus în faţa ibericului (32 ani, 108 ATP) într-o oră şi 45 de minute.
Arădeanul a început în forţă şi a condus cu 3-0, apoi a avut 4-1 şi şi-a păstrat avantajul până la finalul primului set, adjudecat cu 6-3. În actul al doilea, Granollers a jucat mai bine şi s-a desprins la 4-1, dar apoi a urmat o serie de cinci ghemuri la rând ale lui Copil, care a câştigat setul cu 6-4. În setul al treilea, Copil a rupt echilibrul la 1-1, reuşind un break, pe care l-a confirmat (3-1), iar apoi şi-a păstrat acesta avantaj până la final, 6-4.
Copil a reuşit 11 aşi, Granollers 10, fiecare a făcut câte 3 duble greşeli, românul a câştigat toate cele patru mingi de break create, iar ibericul doar una din cinci oportunităţi. Raportul la winners a fost de 39-22 pentru Copil, care a avut şi mai multe erori neforţate, 24-19.
Copil îl mai învinsese pe Granollers la singura lor confruntare, în 2014, la Madrid, în primul tur, cu 6-3, 6-4.
Marius Copil şi-a asigurat un cec de 105.000 dolari şi 45 de puncte ATP, egalându-şi performanţa din 2015, când a atins turul al doilea la Melbourne. Următorul adversar va fi belgianul David Goffin (28 ani,22 ATP), care a câştigat singurul duel, în 2016, la Antwerp, în sferturi, cu 5-7, 6-1, 6-3.