ACTUALIZARE 29 august. Marius Copil a revenit azi cu detalii despre meciul cu Cilic, din primul tur de la US Open. Iată ce a postat pe Facebook:
”Mi-am provocat limitele la US Open.
În primele game-uri jocul mi-a ieșit, am făcut repede două brake-uri, însă din cauza unei contracturi apărută în urma unui voleu din primul set nu m-am mai putut poziționa corect pentru lovitura de dreapta și serviciu. Durerea s-a accentuat, iar în setul trei am fost nevoit să mă retrag. Sper să mă recuperez curând pentru a fi alături de România la Cupa Davis. Vă mulțumesc pentru susținere!”.
Copil (27 de ani, locul 82 ATP) părăsește prematur US Open, după primul tur, eliminat fiind de al 7-lea jucător al lumii, croatul Marin Cilic (29 de ani), cel în fața căruia a pierdut și la turneul de la Cincinnati, dar măcar a făcut-o la limită, scor 7-6 (4), 4-6, 4-6.
La Flushing Meadows, arădeanul a abandonat în setul trei, la scorul 5-7, 1-6, 1-1. Iar pentru evoluția din prima manșă, a fost puternic ironizat pe rețele de socializare. Românul a condus cu 5-1 și a avut 40-0 pe serviciul rivalului. N-a fost în stare să-și adjudece setul, iar de acolo a urmat căderea.
”Mi-am pierdut puterea”
Abandonul din setul trei l-a pus de Copil, prima rachetă în echipa de Cupa Davis a României, pe seama unor probleme fizice. ”Am făcut o contractură și mi-am pierdut puterea în piciorul stâng. De acolo nu am putut să mai joc la nivelul meu”, a comunicat jucătorul, într-un mesaj trimis de la New York, pe WhatsApp, pentru ”Libertatea”.
Pentru primul tur la US Open, Copil, care de câteva săptămâni a început colaborarea cu antrenorul Andrei Pavel, a încasat suma de 54.000$ și 10 puncte ATP.