Deşi au trecut mai mult de 15 ani, iar fapta s-a prescris şi chiar dacă majoritatea dovezilor “s-au topit”, autorităţile au decis să ia urma dosarului accidentului rutier din 16 septembrie 1991, în urma căruia Georgica Miu a decedat, fiind spulberată de BMW-ul lui Răzvan Lucescu.
“Am dispus căutarea acestui dosar. Vom vedea, după ce vom da de urma lui, ce dovezi găsim şi, în consecinţă, ce se mai poate face”, a declarat Marius Iacob. Procurorul Liviu Sutiman, din cadrul Parchetului General, cel care instrumentează “Dosarul Revoluţiei”, afirmă că probe mai pot fi descoperite: “Mi-e greu să cred că nu se mai pot găsi documentele unui accident soldat cu moartea unui om”.
Lincu Miu, tatăl fetei decedate, a declanşat scandalul după ce l-a acuzat pe antrenorul Rapidului de uciderea fiicei sale. Ancheta din 1991 stabilise că la volan se afla Ana, soţia lui Răzvan, iar aceasta a fost găsită nevinovată.
Mircea Lucescu, citat de Poliţie
Mircea Lucescu, antrenorul lui Şahtior, va fi citat la sediul Brigăzii Rutiere Bucureşti pentru a da declaraţii în dosarul accidentului din 6 ianuarie. “Permisul i-a fost reţinut, dar cu drept de circulaţie, care poate fi prelungit din 30 în 30 de zile, deoarece beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, a declarat Ioana Stancu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere Bucureşti.
foto: Evenimentul zilei
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Minoră agresată sexual de un profesor, în București. Mama ei nu a denunțat fapta, iar fata a fost violată ulterior
Viva.ro
Legătura neștiută dintre Mitică Dragomir și regretata Delia Budeanu. Nimeni nu a știut despre prietenia lor: "Copiii noștri au fost...”
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
FANATIK.RO
Zodiile care pot da lovitura vieții până pe 28 octombrie. Astrele se aliniază la fix în favoarea lor
GSP.RO
Marius Șumudică, gest suburban după al treilea gol al Rapidului » Derapajul antrenorului care a purtat o geacă de 1.800 de euro pe Giulești
FANATIK.RO
De ce trebuie să pui un castron cu sare la fereastră de acum și până la începutul primăverii. Te va ajuta să scapi de cea mai enervantă problemă din timpul sezonului rece
Unica.ro
Cum s-a îmbrăcat Dana Budeanu la înmormântarea fostei soacre, Delia Budeanu. Cu ochelari fumurii, rochie neagră din dantelă și o blană de lux, stilista a atras toate privirile la biserică! FOTO
Financiarul.ro
„Pot face aceeași muncă precum un bărbat”: Prima femeie comandant de pe front din Ucraina vorbește despre război, suferință și speranță
Observatornews.ro
"Să nu nască, n-avem incubatoare!" Maria Rohnean, despre momentul în care a adus pe lume gemeni prematuri
HOROSCOP
Horoscop 22 octombrie 2024. Gemenii vor reuși să se sustragă destul de ușor în situațiile care se tensionează fără vreun motiv clar