Marius Lăcătuş (52 de ani) a fost luni la sediul FRF. Vizita sa a durat mai bine de o oră şi jumătate. ”Lăcă” ar putea fi instalat antrenorul naționalei de tineret, informează dolce-sport.ro.

În jurul prânzului, fostul mare jucător al Stelei, Marius Lăcătuș, și-a făcut apariția în sediul Federației Române de Fotbal. Lăcătuș a s-a îndreptat direct către birourile FRF, evitând întrebările venite din partea presei.

Conform Dolce, Lăcătuș ar putea fi numit selecționer al naționalei U21

18 ani au trecut de la ultima participare a naționalei de tineret la un turneu final. În 1998, România, în calitate de țară organizatoare, era eliminată în sferturile Campionatului European de reprezentativa Olandei.

România a încheiat grupa de calificare pentru Euro 2017 pe locul al treilea, după Danemarca și Bulgaria. 

Finalul de campanie n-a fost deloc liniștit pentru selecționerul Dulca. Critici după critici, ba chiar și nemulțumirile unor jucători au dus la rezultatele modeste pe care le-a obținut România U21.

Cristi Dulca a preluat naționala de tineret în ianuarie 2015, dar ar putea părăsi cât de curând această funcție. Lăcătuș ar putea să-i ia locul. Asta doar în cazul în care vizita fostului internațional la FRF n-a fost în interesul celor de la CSA Steaua.

Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”
Recomandări
Muncitori români întorși în țară după 15 ani, ca să construiască autostrăzi: „Ne plătește mai bine ca-n Italia”

Prin intermediul lui Lăcătuș, CSA Steaua, direct în liga a treia?

Vizita lui Lăcătuș la sediul Federației Române de Fotbal ar putea fi și în interesul celor de la CSA Steaua. Până acum, reprezentanții Armatei au tot amenințat că-și vor forma propria echipă de fotbal, iar Lăcătuș pare a fi omul perfect pentru o recunostrucție. 

Să intre noua echipă a CSA Steaua direct în Liga a III-a? N-ar fi exclus, din moment ce Lăcătuș a mers direct la sediul Federației, nu la sediul AMFB, care coordonează activitatea și meciurile din Liga a IV-a.

10 echipe a pregătit Marius Lăcătuș până acum, în cariera de antrenor: FC Național (2000-2001), Oțelul (2001-2002), FC Brașov (2002-2003), Ceahlăul (2004), Inter Gaz București (2005), UTA (2006-2007), Steaua (2007-2008, 2009, 2010-2011), FC Vaslui (2009-2010), Tg. Mureș (2012) și CSMS Iași (2013-2014).

Clubul Armatei are comandant interimar

Ceremonia de trecere în rezervă a comandantului Clubului Sportiv al Armatei (CSA) Steaua București, colonel George Boroi, a avut loc luni, la sediul CSA, în prezenţa secretarului general al MApN, Codrin Dumitru Munteanu. Pentru asigurarea continuităţii conducerii, colonelul Cristian Stănel Petrea, locţiitor al comandantului, a fost împuternicit să asigure conducerea CSA pentru o perioadă de 6 luni, până la numirea noului preşedinte al clubului, conform legislaţiei în vigoare.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Libertateapentrufemei.ro
Silviu Prigoană a fost înmormântat pe ascuns. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Noi, cei patru fii ai săi...”
Planta care menține sănătos creierul și ajută sistemul cardiovascular. Crește foarte repede și o găsești, la liber, în multe locuri din România. Străinii o preferă în salate, în timp ce românii o consideră o simplă buruiană și evită s-o mănânce
FANATIK.RO

Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Elle.ro
Sorin Brotnei, declarații neașteptate despre planurile pe care le are cu banii câștigați la Asia Express: „Nu cred că mă lasă soția…”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Observatornews.ro
Chipul unui tată ucrainean care şi-a pierdut soţia şi cei trei copii într-un atac rusesc cu rachetă. Zdrobit de durere, i-a condus pe ultimul drum
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI