Cel de-al șaptelea rezultat de 3-3 din istoria confruntărilor dintre cele două mari rivale le-a reamintit legendarilor fotbaliști de derby-urile spectaculoase de altă dată.

”Mi-a plăcut meciul. Prefer un 3-3 cu greșeli destul de mari, decât un joc plictisitor încheiat 0-0 sau 1-0. Au fost faze și execuții destul de frumoase, 26 de șuturi la poartă, dintre care 15 pe spațiul porții. Măcar am văzut ceva.  Tot timpul miza a fost mare la derby-urile Steaua – Dinamo, iar orgoliile sunt la fel de mari și acum la meciurile FCSB – Dinamo”, a declarat pentru Libertatea fosta glorie a Stelei Marius Lăcătuș (54 de ani), în prezent antrenor la CSA Steaua.

Cămătaru: ”3-3 pentru Dinamo”

Fostul atacant dinamovist Rodion Cămătaru (60 de ani) a precizat pentru Libertatea:  ”Derby-ul de duminică a fost destul de spectaculos. Steaua pornea ca favorită, iar Dinamo a făcut o figură frumoasă. Se poate spune că a fost 3-3 pentru Dinamo! Toate golurile au fost marcate din greșeli. La primul gol al Stelei, fundașii lui Dinamo au dat dovadă de naivitate. Cu atâția jucători tineri pe teren e normal să apară multe greșeli.  Nu se poate compara acest 3-3 cu acel 3-3 din 1988, în care am jucat pentru Dinamo. Pe atunci, Steaua era o forță Europa, iar noi aveam o echipă puternică”.

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Marius Lăcătuș și Rodion Cămătaru, protagoniștii derby-ului Steaua - Dinamo 3-3 din 1988, impresionați de FCSB - Dinamo 3-3  | VIDEO

Fostul golgheter a rememorat acel ultim 3-3 dintre Steaua și Dinamo, înregistrat în urmă 30 de ani:

”Era etapa a 31-a, iar Steaua și Dinamo se luptau umăr la umăr pentru câștigarea campionatului. Meciul s-a jucat în Ghencea, iar stadionul era arhiplin. Steaua era lider, cu un punct mai mult decât Dinamo. Îmi amintesc că arbitrul Ioan Igna mi-a anulat un gol perfect valabil, pentru un ofsaid semnalizat de la margine. Vreo șapte jucători de-ai noștri au sărit pe asistent să protesteze, iar steliștii au plecat pe contraatac și au primit penalty, după un fault al lui Lupescu asupra lui Lăcătuș. Hagi a transformat, și în loc să fie 1-0 pentru noi, s-a făcut 1-0 pentru Steaua. A fost un meci încins, cu răsturnări de scor spectaculoase”.

Ziarul Sportul, după 3-3 în 1988: ”Multe obstrucţii, faulturi şi chiar altercaţii”

Partida s-a jucat sub ”auspicii mai puţin promiţătoare, într-o atmosferă de tensiune, vizibilă şi în tribune (unde dialogul galeriilor nu s-a menţinut mereu în limitele sportivităţii), dar mai ales în teren, unde nervozitatea jucătorilor a dus în primele 10 minute la multe obstrucţii, faulturi şi chiar altercaţii”, după cum scria ziarul „Sportul” de a doua zi.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Cele șapte derbyuri încheiate 3-3

29 iunie 1949: Dinamo – CSCA 3-3

20 martie 1960: CCA – Dinamo 3-3

3 octombrie 1965: Steaua – Dinamo 3-3

2 noiembrie 1975: Dinamo -Steaua 3-3

27 noiembrie 1977: Steaua – Dinamo 3-3

8 iunie 1988: Steaua -Dinamo 3-3 (Hagi 15, 57, Lăcătuș 49 / Vaișcovici 32 – penalty, 66, Cămătaru 61)

29 iulie 2018: FCSB – Dinamo 3-3 (Gnohere 10, Fl. Coman 55, 68 / M. Axente 45, Nistor 61, M. Popescu 89)


Citește și: Cum i-a pus la colț un judecător de la Tribunalul București pe procurorii Parchetului General! Motivarea incredibilă în care instanța îi ia pur și simplu peste picior pe anchetatorii dublei crime de la fabrica de ciment!

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI