Marius Mitrea s-a mutat în Italia, la Trevizo, alături de tatăl său, iar astăzi locuieşte în Postioma. El a descoperit rugby-ul la Galaţi, iar apoi l-a practicat şi în Italia. În 2010, a oficial ca asistent la primul meci test, Canada – Belgia. Apoi, a avut apariţii în partidele Moldova – Cehia şi Georgia Portugalia din Cupa Europeană a Naţiunilor, dar şi în Pro 12, Amlin Challenge Cup şi Junior World Trophy.

În ediţia 2014 a Turneului celor 6 Naţiuni, Mitrea a făcut parte din brigada care a arbitrat meciul Franţa – Irlanda, unul în care s-a decis câştigătoarea competiţiei.

Urmărește-ne pe Google News