“Sunt nişte negocieri care se poartă între club şi antrenor. De fapt, între club şi agenţii antrenorului, pentru că o firmă de impresariat din Germania negociază pentru tehnicianul nostru. Eu refuz să negociez prin intermediul altora, mi se pare un gest de aroganţă. Am crezut că suntem ca fraţii. Nu mi se pare chiar frumos, discuţiile sunt în impas. Am făcut o ofertă pe mail, aşteptăm răspunsul în 48 de ore. Dacă va fi negativ, trebuie să ne reorientăm. Dramele sunt altele mai mari”, a răbufnit Stan la DigiSport.
«Munti»: «Să fim mai bărbaţi»
Acesta a adăugat supărat: “Sunt deranjat de ce s-a întâmplat. Pretenţiile lui Dorinel sunt de Bundesliga, nu de Liga I”. Răspunsul lui Munteanu nu s-a lăsat aşteptat: “N-a fost nici o aroganţă din partea mea. Impresarii îmi reprezintă interesele financiare. Sunt nişte oameni cu care am contract de un an şi jumătate. Dacă domnul Stan a spus că sunt şanse mai mari să nu continui, poate ştie mai bine. Ar trebui să fim mai direcţi şi mai bărbaţi”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News