Tehnicianul echipei campioane, Marius Şumudică a dezvăluit că, la finalul sezonului, se va despărţi de gruparea din Giurgiu.
„Distanța nu e mare de play off. Ar fi bine să câștigăm și să reducem distanța. Categoric nu voi continua cu Astra şi în sezonul viitor. În momentul de faţă nu am oferte, dar o să am. Am avut şi le-am refuzat, chiar dacă unii spun că n-am avut oferte şi că nu s-a discutat cu mine. Dar am telefonul plin de mesaje şi de contracte trimise de la o echipa din ţară, dar nu vreau să le fac publice. Dinamo? Nu vreau să le fac publice, pentru că eu sunt om care am obraz”, a spus Şumudică la Dolce Sport.
Şumudică anunţă „plecări în masă” de la Astra
Ales antrenorul anului 2016, Şumudică a continuat: „Am jucători cu calitate, dar cu siguranță îi vom pierde. Budescu în China, Alibec la Steaua, Teixeira la Steaua, se aude Junior și el al Steaua”.
Şumudică a vorbit şi despre meciul decisiv din grupele Ligii Europa cu AS Roma: „Urmează un meci greu cu AS Roma. Ar însemna mult pentru noi să ne calificăm, dar avem șansa noastră. sperăm să facem un rezultat bun. Am contract cu Astra până la sfârșitul sezonului, mai sunt câteva meciuri și vom vedea dacă plec în iarnă. Eu mă gândesc să câștigăm meci de meci. Nu am avut nicio întâlnire cu patronul Stelei. Etapa viitoare luăm trei puncte, nimic mai mult”