Legendara jucătoare de tenis Martina Navratilova, nu a fost de acord cu explicațiile oferite de Simona pentru înfrângerea suferită în turul trei al turneului de Grand Slam de la Wimbledon, în fața taiwanezei Sun-Wei Hsieh, numărul 48 în clasamentul WTA.
Una dintre scuzele aduse în discuție de Halep a fost lipsa partidelor de pregătire pe iarbă.
”Faptul că nu am avut un meci oficial până la Wimbledon a fost un minus. Dar nu puteam să le fac pe toate. Am ajuns până în finală la Roland Garros, iar de atunci a trecut ceva timp. Am încercat să îmi ajustez jocul, dar nu a mers aşa cum voiam”, preciza Simona.
Martina Navratilova nu și-a putut ascunde dezacordul, dându-se, cât se poate de conștient, cu capul de masa din studioul BBC din complexul de la Wimbledon.
”Nu poți spune asta! Ai avut trei săptămâni la dispoziție pentru a te pregăti. Înainte aveai doar una. Dar chiar așa?! Repet, sunt 3 săptămâni. Ia-ți vacanță una, apoi revino și pregătește-te pentru turneu. Trebuia să fie relaxată, „.
”Nu! Aveai trei săptămâni la dispoziție! Înainte era doar una singura, iar începând din ediția din ’73 au fost două săptămâni. Anul trecut am obținut-o și pe a treia. Știu că este mult mai dificil acum, înțeleg că timpurile s-au schimbat, sunt mai multe cereri din partea sponsorilor.
Știu că a fost un eveniment intens pentru ea, obținerea acelui titlu dupa trei finale, bla, bla, bla… și pentru România bla, bla, bla, dar serios? Trei săptămâni! Îți iei liber o săptămână, apoi începi să te antrenezi, și joci în turneu. Ea ar fi trebuit să fie relaxată, mie mi s-a părut agitată, mai emoționată ca niciodată”, a afirmat in direct pentru BBC Martina Navratilova.
Și Boris Becker a ”faultat-o”!
Boris Becker, aflat și el în studioul BBC a susținut declarația Navratilovei:
“Simona câștigă în sfârșit primul său titlu de Grand Slam. Desigur, trebuie să sărbătorești o săptămână sau 10 zile, dar e vorba de Wimbledon! Trebuie să fii gata pentru asta. Trebuie să arăți cel mai bun joc al tău. Ia-ți vacanța în august, nu în mijlocul lui iunie”, a completat Becker.
După Wimbledon, Halep intră în vacanță. Nu va participa la Openul României, dar speră să fioe gata pentru US Open, care demarează pe 27 august.