Echipele feminine de tenis ale României și Spaniei se vor înfrunta pe 7 și pe 8 februarie, la Galați, în primul tur din Grupa Mondială II a Fed Cup.

Confruntarea dintre cele două selecționate a generat un interes uriaș în rândul fanilor români, dornici să le vadă la lucru pe Simona Halep și pe Irina Begu.

Biletele pentru partidele de la Galați s-au epuizat de multă vreme, iar Federația Română de Tenis lasă impresia că s-a văzut cu sacii în căruță.

Oficialii forului de la București au decis să interzică accesul copiilor preșcolari în interiorul arenei ”Dunărea”.

”Accesul publicului în sală se face numai pe bază de bilete (întregi sau reduse). Accesul copiilor preșcolari nu este permis”, se arată într-un comunicat de presă remis de FR Tenis.

Puși la zid de părinți

Astfel, fanii care au copii preșcolari și care și-au achiziționat bilete pentru meciurile de Galați se văd nevoiți fie să renunțe la a mai merge să le susțină pe Halep și compania, fie să îi lase pe micuți acasă, în grija rudelor sau a prietenilor.

În aceste condiții, suporterii s-au arătat indignați de măsura luată de șefii federației:

”Acest anunț trebuia făcut înainte de punerea în vânzare a biletelor, nu după ce le-au vândut. I-au interesat doar banii. Oficialii federației i-au păcălit pe părinți! Această decizie a celor de la federație este discriminatorie și abuzivă! Nu se poate așa ceva! Eu am cumpărat bilet, iar acum nu știu ce să fac, dacă să merg sau nu la Galați”, a declarat, în exclusivitate pentru sportnews.ro, Alina Marcu, administatorul grupului online ”Top 5 WTA Simona Halep”.

Mamă a unui preșcolar, Alina Marcu este o fană declarată a tenisului și, în special, a Simonei Halep. Femeia a fost alături de campioana din Constanța, anul trecut, la Bucharest Open:

”La Arenele BNR copiii au intrat fără bilete, iar noi, părinții, i-am ținut în brațe. Așa s-a întâmplat și nu înțeleg de ce nu se aplică această regulă și la Galați. Am sunat la federație înainte de a pune în vânzare biletele pentru Fed Cup și mi-au spus că se va proceda la fel ca la turneul organizat la București, adică preșcolarii vor fi ținuți în brațe de părinți. Iată că acum situația este alta”.

Apel către Simona Halep

Supărată pe reprezentanții FR Tenis, Marcu a făcut un apel disperat către favorita sa, Simona Halep: 

”Este revoltător ce se întâmplă, iar Simona trebuie să afle asta! Ea s-a implicat în lupta împotriva cancerului la copii, iar federația o pune într-o situație neplăcută. Vrem să le susținem pe fete, să le fim alături, iar federația își bate joc de noi. Sper ca Simona să audă toate acestea și să ne ajute, în măsura în care se poate”.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News