Ministerul Afacerilor Interne, Jandarmeria Română și Direcția Generală de Jandarmi a Municipiliului București au transmis un comunicat, referitor la măsurile de ordine care se vor lua pe Arena Națională, la partida FCSB – Dinamo.

Iată comunicatul:

”Peste 400 de jandarmi, din cadrul Jandarmeriei Capitalei, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre F.C.S.B. și F.C. DINAMO Bucureşti, din cadrul Ligii I, care se va disputa duminică, 24 septembrie a.c., pe stadionul „Arena Naţională” din Capitală, începând cu ora 20.30.

Conform Planului de măsuri, stabilit de către organizator și reprezentanții forțelor de ordine, accesul suporterilor echipei F.C. DINAMO Bucureşti se va face doar prin intrarea situată pe B-dul Pierre de Coubertin, în timp ce intrările din B-dul Basarabia şi strada Maior Coravu vor fi rezervate suporterilor echipei F.C.S.B.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30, doar pe bază de bilete sau invitaţii.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

Recomandări pentru suporteri:

Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive.deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.

Măsuri de ordine la FCSB – Dinamo. Spectatorii le este interzis să ocupe alte locuri

Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă”.

CITEȘTE ȘI: Nicolae Dică și Vasile Miriuță, debutanți în derby de România! ”Sunt nerăbdător să debutez și ca antrenor!”

 
 

Urmărește-ne pe Google News