Comunicatul Jandarmeriei:
”AS Academia Rapid – CSA Steaua
Măsuri de ordine și siguranță publică
Pentru asigurarea unui climat de ordine publică cu ocazia evenimentului sportiv, Jandarmeria Capitalei face următoarele recomandări:
Deplasarea suporterilor către stadion să se facă individual sau în grupuri mici, pentru a evita perturbarea traficul rutier, tulburarea ordinii publice sau posibilitatea producerii altor incidente pe traseele de deplasare.
Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 17.00, doar pe bază de bilete sau invitaţii, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.
Peste 300 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică cu ocazia meciului de fotbal dintre AS Academia Rapid și CSA Steaua, din cadrul Ligii a IV- a, care se va disputa sâmbătă, 14 octombrie a.c., pe stadionul „Valentin Stănescu” din Capitală, începând cu ora 19.15.
Suporterilor oaspeți le-au fost puse la dispoziție 1.000 de bilete de către organizatorul competiției.
Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Jandarmeria Capitalei informează suporterii că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice deţinerea, folosirea sau efectuarea oricăror operaţiuni cu materiale pirotehnice, aşadar, spectatorii nu au voie să introducă în stadion astfel de obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă.
Spectatorilor le este interzis sã ocupe alte locuri decât cele prevãzute pe documentele de acces, precum şi refuzul eliberãrii acestora la avertismentul verbal al reprezentanţilor societãţii specializate de protecţie şi pazã sau al forţelor de ordine. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.
Este interzis accesul în stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire.
Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a meciului, în apropierea şi în incinta arenei sportive”.