Federația Internațională de tenis a precizat, într-un comunicat, că „securitatea este principala sa prioritate, iar această finală nu face excepție”. „Lucrăm în strânsă colaborare cu cei care sunt implicați în evaluarea riscurilor pentru securitatea echipelor, spectatorilor și a tuturor celor care lucrează la eveniment, inclusiv mass-media”, a adăugat ITF, citat de Agerpres.

Președintele Federației internaționale de tenis, David Haggerty, a declarat, la rândul său, că „după evenimentele tragice care au avut loc, toate competițiile sportive au nevoie de niveluri de securitate și mai ridicate”. „Pentru toate probele ITF urmăm proceduri riguroase, care implică o consultare permanentă cu experții noștri. Trebuie să ne luăm toate precauțiile în vederea asigurării securității evenimentului pentru fani și jucători”, a adăugat conducătorul ITF într-un interviu acordat cotidianului Times.

 
 

Urmărește-ne pe Google News