Cosmin Matei (22 de ani) a “rezolvat” meciul în minutul 60. Mijlocaşul le-a dedicat reuşita fraţilor Ioan şi Victor Becali, aflaţi după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă, după ce au fost condamnaţi în “Dosarul Transferurilor”.
“Aşteptarea şi răbdarea sunt amare, dar rodul lor este dulce. RESPECT”, scria pe un tricou alb fluturat, pentru a fi văzut de foştii săi impresari.
Suspendarea lui George Ţucudean i-a oferit şansa titularizării polonezului Kamil Bilinski. Numai că “vârful” născut la Varşovia acum 26 de ani s-a remarcat doar cu ratarea primei reprize. Rezultatul le întăreşte “câinilor” locul 4, cu 36 de puncte.
“Nu avem faţă de Europa”, continuă să le taie elanul patronul Ionuţ Negoiţă.
Dinamo l-a avut adversar, aseară, pe Mihai Teja (formaţia machedonului a câştigat doar la capitolul cornere, 9-2). Teja a fost “secundul” lui Mircea Rednic la ultimul titlu intrat în palmaresul “roş-albilor”. Era vremea “spartanilor”. Acum, “câinii” sunt hămesiţi, abia îşi duc zilele. Dar “implanturile” şi “operaţiile estetice” încep să-şi facă efectul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News