Până atunci, cei doi artisti îşi vor face debutul în Local Kombat, sâmbătă seară, în Sala Sporturilor din Ploieşti, acolo unde vor cânta în faţa a peste 10 milioane de telespectatori din peste 80 de ţări noul lor hit „Double Trouble”. Însoţiţi de dansatori, cei doi vor urca în ring într-una dintre pauzele programate între meciurile care promit să îi ridice pe cei peste 3.000 de fani în picioare.
„Este o bucurie pentru noi să cântăm chiar din România, în direct, în faţa telespectatorilor de pe 5 continente. Am aflat că evenimentul Superkombat va fi transmis în toată lumea şi suntem mândri că un produs românesc a ajuns atât de sus. Cu siguranţă, lumea va fi încântată atât de meciurile din ring, cât şi de reprezentaţia noastră”, a declarat Matteo.
Alături de Matteo, în această seară, în cadrul galei Local Kombat „România vs Restul Lumii” de la Ploieşti, care va deschide sezonul 2014 al circuitului Superkombat, vor mai cânta şi Muneca, dar şi Rolla Sparks. De asemenea, printre vedetele care şi-au anunţat prezenţa la primul eveniment Superkombat din acest an se numără Ovidiu Lipan Ţăndărică, Helmuth Duckadam, Dana Săvuică, care va prezenta evenimentul caritabil, dar şi mulţi oameni de afaceri din toate domeniile.