Helmuth Duckadam suferă de un anevrism la umărul drept, iar intervenţia chirurgicală pentru îndepărtarea acestuia (o dilatare a unui vas de sânge), trebuie urgentată. Problema este că eroul de la Sevilla nu dispune de cei 20.000 de euro, sumă care ar acoperi costul operaţiei: “Vă mulţumesc că m-aţi ajutat.
«Avem nevoie de legende»
Deocamdată, nu m-a sunat nimeni să mă întrebe de sănătate, dar mai aştept”, ne-a declarat Duckadam ieri. Apelul lui Helmuth n-a rămas însă fără ecou. Fostul mare boxer Mihai Leu a luat poziţie: “Am auzit de necazul lui.
Trebuie să facem ceva să-l ajutăm. Personal, voi încerca organizarea unui meci amical de fotbal la Hunedoara. Banii pe care îi vom strânge din vânzarea biletelor îi vom dona lui Duckadam. Sper să se facă bine.
Avem nevoie de cei care au devenit legende, pentru că sunt modele demne de urmat. Aşa că hai să avem grijă de ei”.
A mai fost operat de trei ori
Helmi suferă de ani buni din cauza acestui anevrism la umăr. Primele dureri le-a resimţit în 1986. Atunci a suportat şi prima intervenţie chirurgicală. Doi ani mai târziu, a fost operat iar, tot degeaba. S-a şi lăsat de fotbal. A treia operaţie a suferit-o anul acesta, dar tot nu s-a rezolvat nimic.
Acum, speranţa lui Ducki e un medic austriac, care i-a promis ca va veni la Timişoara să-l consulte .