Pauză: 13-8 pentru Corona.

A început meciul

Manșa retur a optimilor de finală ale Cupei EHF, Corona Brașov – HCM Roman, se va disputa duminică, de la ora 15.00, în Sala Sporturilor “Dumitru Popescu Colibasi”.

De la Corona vor lipsi Mihaela Briscan, care a suferit o fractură la mâna dreaptă, în manșa tur, precum și Georgiana Ciuciulete, aflată în recuperare după operația suferită la genunchi. În tur scorul a fost 22-21 (9-10) în favoarea echipei HCM Roman.

Antrenorul secund al echipei Corona, Dumitru Berbece, a declarat vineri, înaintea manșei retur cu HCM Roman, că speră ca echipa să treacă repede peste egalul cu U Cluj, de pe teren propriu, și să se mobilizeze maxim pentru partida de duminică.

“Este un meci de calificare pe care trebuie să îl tratăm foarte serios. Normal, toată lumea își dorește victoria care să asigure calificarea, dar vreau se să știe că și noi ne dorim foarte tare acest lucru și cu siguranță vom lupta din primul până în ultimul minut de joc pentru asta. Sper să avem puterea de a să ridicăm capul din pamânt și să ne mobilizăm așa cum trebuie, pentru că este o situație delicată având în vedere că venim după un egal cu Clujul pe teren propriu, care ne-a cam dat peste toți peste cap. Pe de altă parte, însă, și HCM Roman vine după o înfrângere la Vâlcea, deci suntem cam în aceeași situație din punct de vedere al moralului”, a spus tehnicianul.

Antrenorul Coronei se așteaptă ca partida să fie “cu scântei”, având în vedere că ambele echipe vor foarte tare calificarea în “sferturi”. “Ne așteptăm la un meci cu scântei, dar cu luciditate și disciplină eu cred că putem să fim noi cei care se bucură la finalul partidei. Nu va fi ușor, dar nici nu așteptăm să fie așa, dar jucăm acasă iar acesta poate fi considerat un avantaj”.

SCM Craiova a fost învinsă de formația slovenă RK Krim Mercator Ljubljana, cu scorul de 27-23 (15-12), sâmbătă, pe teren propriu, în returul optimilor de finală ale Cupa Cupelor la handbal feminin. Krim s-a calificat în sferturi, după ce în tur pierduse cu 29-30. Cea mai bună marcatoare a formației din Bănie a fost Dana Băbeanu, cu 7 goluri. Pentru echipa antrenată de Simona Gogîrlă au mai marcat Jelena Zivkovic  5, Ioana Alexandra Georgescu 3, Oana Alexandra Andrei 3, Alexandra Georgiana Iovănescu 2, Elena Cristina Florică 1, Carmen Șelaru 1, Cătălina Cioaric 1.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News