Liverpool şi Arsenal au oferit cel mai spectaculos meci al sezonului. Cele două echipe s-au întrecut în goluri, însă au terminat la egalitate: 5-5. Meciul a fost decis în urma loviturilor de departajare, fiindcă Cupa Ligii Angliei nu prevede prelungiri decât pentru finală.
Mustafi a deschis scorul pentru gazde (6), ”tunarii” au răsturnat tabela, prin Torreira şi dubla lui Martinelli. Pentru ”cormorani”, Milner a marcat din penalty în minutul 43, 2-3 la pauză.
În cea de-a doua parte, lonoonezii s-au desprins iar la două goluri, prin Maitland-Niles, însă Oxlade-Chamberlain şi Origi au făcut 4-4.
În minutul 71, Willock a reuşit un gol superb, 4-5, însă Origi a trimis meciul la penalty-uri, cu voleul din minutul 90+4.
La loviturile de departajare, Ceballos a ratat la a șaptea serie, iar Liverpool s-a calificat cu 5-4, după loviturile de departajare.
Ieri, Manchester City a trecut de Southampton, 3-1, iar marți s-a mai jucat Chelsea – Manchester United 1-2.
Alte rezultate din fotbalul european Italia, etapa a 10-a: Napoli – Atalanta 2-2, Juventus – Genoa 2-1, Lazio – Torino 4-0, Udinese – Roma 0-4.
Spania, etapa a 11-a Real Madrid – Leganes 5-0, Barcelona – Valladolid 5-1.
Franța, 16-imile Cupei Ligii Nantes – Paris FC 8-0, Monaco – Marseille 2-1.