SportNews.ro: Lato, este meciul cu Ungaria unul special? Tremură carnea pe voi?
Iasmin Latovlevici: Nu, de ce să tremure carnea pe noi? Este un meci de fotbal pe care ne dorim foarte mult să-l câştigăm. Vom evolua cu îndârjire pentru victorie. Doar atât!

Suporterii ambelor ţări consideră aceste meciuri chestiuni de viaţă şi de moarte.
Suporterii sunt alimentaţi de presă, li se spală creierele. Ce treabă am eu cu ungurii? Dacă sunt oameni normali vin la stadion să-şi încurajeze echipa, nu să înjure. Dacă vor să facă rău ţării şi să ne suspende terenul, atunci să înjure. Nu înţeleg de ce ne uităm noi la găinile vecinului.

”Am un prieten ungur: Keşeru”

Tu ai prieteni unguri?
(râde) Da, pe Keşeru şi mă înţeleg foarte bine cu el. Nu, serios, n-am nimic cu ungurii, n-am nimic cu nimeni. Nu sunt rasist.

România pare mai favorită ca niciodată împotriva Ungariei. Se poate reedita victoria cu 3-0, de anul trecut?
Ne-am dori, dar ungurii vor fi mult mai concentraţi. Cu un rezultat pozitiv la Bucureşti ar reintra în cărţile calificării. Suntem conştienţi că toată ţara este alături de noi, iar cei 55.000 de fani ne vor împinge de la spate, astfel încât să ne simţim ca nişte gladiatori într-un Colloseum, iar ungurii să se demoralizeze.

Prima convocare din 2014

Victor Piţurcă te-a băgat în şedinţă la antrenamentul de luni. Ce ţi-a spus?
N-a fost o şedinţă. Dânsului îi place să ne facă anumite observaţii tehnico-tactice după ce a văzut la noi anumite greşeli.

Revii la lot după 11 luni. N-ai mai fost convocat după returul barajului cu Grecia, după ce selecţionerul s-a supărat pe tine pentru modul cum ai executat o lovitură liberă din preajma careului.
N-au fost probleme. Trecutul nu mi-l amintesc, merg înainte şi trăiesc momentul. Vreau să evit subiectul ăsta, sper că nu te superi.

”N-am văzut prima victorie împotriva Ungariei, din 1999. Nu mă preocupa fotbalul atunci”

– Pregăteşti vreun gest de-al tău pentru gol?
Nu m-am gândit. Fac ce simt pe moment. Sunt fericit că-s la lot şi vreau să mă pregătesc foarte bine indiferent dacă voi juca sau nu. Selecţionerul decide.

Cum a fost reîntâlnirea cu Moţi?
Cum să fie? În fotbal trebuie să fie un învins şi un învingător. Ce poţi să faci? Trebuie să mergem înainte, n-avem ce face.

Ai văzut meciul România – Ungaria 2-0, din 1999, cu revenirea lui Hagi? A fost prima noastră victorie oficială împotriva maghiarilor.
Nu, n-am văzut meciul. Aveam 13 ani, iar pe atunci nu eram preocupat de fotbal. Am avut copilărie frumoasă. Nu jucam fotbal toată ziua, cum exagerează unii prin interviuri.

9 selecţii are Iasmin Latovlevici la echipa naţională, dintre care trei în meciuri oficiale, cu Albania (1-1, în 2011), cu Andorra (4-0, în 2012) şi cu Grecia (1-1, în 2013). Fundaşul stânga a debutat în amicalul Brazilia – România 1-0, disputat pe 7 iunie 2011.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News