Din statistica celor 29 de meciuri internaționale conduse reiese că Siebert are un profil de ”găzdar”: a acordat 13 penaltyuri, nouă pentru amfitrioni, iar din cele nouă cartonașe roșii acordate, șapte au fost arătate oaspeților. 

CFR Cluj se întoarce la locul faptei după șapte săptămâni de la victoria memorabilă, scor 4-3, obținută pe Celtic Park, în urma căreia campioana României s-a calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, după 1-1 în tur. Soarta a făcut că cele două echipe să se întâlnească din nou în grupele Europa League, iar cei de la Celtic vor răzbunare cu orice preț.

Arbitrajul germanului Daniel Siebert poate avea un rol important în economia jocului. ”Centralul”, care este profesor de sport la o școală din Berlin, a fost criticat dur de cei de la Werder Bremen, în aprilie, pentru un penalty acordat lui Bayern Munchen în minutul 80 al semifinalei Cupei Germaniei, transformat de Lewandowski, la scorul de 2-2. ”Este un penalty ridicol. Pentru ce avem VAR? Nu vreau să spun altceva, ceea ce mi-a spus arbitrul pe teren este deja suficient”, a acuzat căpitanul lui Werder, Max Kruse.

În 2015, i-a
dat un 11 metri lui Celtic

Daniel Siebert a mai arbitrat Celtic, acasă, în iulie 2015, și le-a acordat scoțienilor un penalty în meciul cu Stjarnan (Islanda), scor 2-0, în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor. Neamțul a fost cu noroc pentru Steaua în 2016, la 1-1 cu Sparta Praga, în deplasare, în turul 3 preliminar din Liga Campionilor.

Antrenorul lui CFR Cluj, Dan Petrescu, a avertizat asupra arbitrajului înaintea meciului precedent cu Celtic, disputat pe 13 august, și i-a ieșit. Campioana României s-a impus cu 4-3, iar letonul Andris Treimanis a acordat penalty CFR-ului, la 2-1 pentru Celtic, din care a egalat Omrani (74). ”Sper ca arbitrajul să fie corect! E normal ca atunci când joci cu Celtic, în Liga Campionilor și la ei acasă, arbitrul să dea 10% pentru ei. Sper să nu se întâmple asta”, exlama Dan Petrescu.

Omrani poate juca

Billel Omrani este coșmarul celor de la Celtic Glasgow FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

Dan Petrescu a primit o veste bună. Atacantul
Billel Omrani, coșmarul celor de la Celtic, este apt de joc, fiind refăcut după
accidentarea suferită cu Gaz Metan. De cealaltă parte, în lotul campioanei
Scoției revin patru accidentați: Mikey Johnston, Leigh Griffiths, Nir Bitton și
Tom Rogic. Rămân indisponibili Jozo Simunovic și Daniel Arzani. Austriacul
Moritz Bauer, transferat recent, ar putea juca fundaș dreapta în locul lui
Elhamed.

 
 

Urmărește-ne pe Google News