Fostul internațional Marin Ionescu reface povestea unui joc puțin cunoscut: meciul de caritate de rugby din Franța pentru victimele cutremurului din 1977: ”Băcioiu scăpase de cutremur, dar era să moară pe teren!”

Oamenii de rugby au fost și ei printre cei care au sărit în ajutorarea familiilor afectate de cutremurul din urmă cu 38 de ani. Pe 4 iunie 1977, pe stadionul ”Parc des Princes” din Paris s-a desfășurat un meci în scopuri caritabile între selecționatele Franței și României. ”Cocoșii” s-au impus la limită (9-6). Această partidă n-a fost inclusă atunci în palmaresul celor două reprezentative, care, în acea perioadă, se înfruntau într-un meci-test anual.

Cutremurul l-a prins la Lido, cu regretatul Florică Murariu

”La cutremur, eram cu regretatul Florică Morariu și cu o prietenă, serveam masa la Lido. Când a început cutremurul, Florică a vrut să iasă prin geam! L-am oprit eu, i-am făcut un placaj! Am plecat spre casă pe jos și ne-am crucit. Scala căzută, Dunărea căzută…Eu stăteam cu Florică la căminul de pe Plevnei. Cu restul colegilor, ne-am întâlnit a doua zi, la antrenament, că eram în pregătire. Eu ram militar, se dăduse un ordin să fi aproape de club. Știu că atunci cascadorul Mircea Pascu a scos oameni de sub dărâmăturile de la Scala”, rememorează Ionescu (63 de ani).

Corneliu Mănescu: ”Băi, băieți, pe ei”

”Noi terminasem meciurile din Campionatul European și federația franceză, în colaborare cu Ambasada, a pus la cale meciul. A fost implicat și Corneliu Mănescu, care era ambasador la Paris, om de sport. Când am ajuns pe Parc des Princes, a venit la noi, ne-a strâns la mijlocul terenului și ne-a zis, pe românește: ”Băi, băieți, pe ei…!”, spune Ionescu.

Meciul de caritate de rugby din Franța pentru victimele cutremurului din 1977, stricat de arbitrul scoțian

Iar meciul, caritabil (s-au strâns cam 40.000 $ care au fost trimiși în România), numai caritabil n-a fost. ”Un pilier de la noi, regretatul Iancu Băcioiu (n.r triplu campion național cu Farul, plecat dintre noi în 2014), a fost bătut de Jean-Francois Imbernon. Iancu scăpase de cutremur, era să moară la Paris. Arbitrul scoțian nu a luat nici o măsură. Băcioiu nu a mai putut sta pe teren luase pumni ca lumea. Acum nu se mai poate așa ceva, e proba video”, rememorează Marin Ionescu. Fostul rugbist spune că stadionul a fost plin, ”așa cum era la toate meciurile dintre noi și cocoși”.

Vom mai vedea Franța, vreodată, la București? ”Niciodată nu moare speranța, Dar trebuie multă lume implicată. Nu se poate face performanță, fără să ai totul pus la punct”.

De la Van Heerden la Socol

”Nu e bine cu atâția naturalizați, nu suntem de acord. A avut o creștere sud -africanul Van Heerden (foto), dar a jucat slab cu Spania și cu Germania. Totuși, nu cred că putem rata califica calificarea la Cupa Mondială. Poate că și pauza competițională nu ne-a prins bine. Marele noroc e că a revenit Macovei”, spune Ionescu.

Ce jucători de linia a doua i-au plăcut din cei care l-au urmat: ”Sorin Socol, dar nu în totalitate, avea momente când dispărea în joc. Sandu Ciorăscu și Tudor Constantin.

”Pe vremea când aveam rezultate, se juca la mână, azi jucăm mai mult pe contact. Contactul îl cauți când nu mai ai posibilitatea să înaintezi. Dintre echipele de azi, îmi place Scoția, ”ciulinii” au viteză incredibilă, antrenorul neo-zeelandez i-a schimbat în trei ani”.

Cum a început rugby-ul: ”Eu eram elev la liceu, la Grivița Roșie. La cantina noastră venea și Constantin Vasile – Mao, era profesor la Vlaicu. M-a tot urmărit, m-a văzut cu ținută de viitor sportiv și m-a chemat la rugby. Primul contact cu balonul oval l-am avut în toamna lui 1968, în Parcul Copilului. Acolo am început să cunosc tainele acestui sport. Recunosc, după câteva antrenamente, după ce am auzit eu că se întâmplă accidente pe teren, nu am vrut să mă mai duc. Nici nu avusesem vreo legătură cu rugby-ul, părinții, de loc din Brezoaiele, Dâmbovița, aveau o situație mai sărăcăcioasă, mă trimiseseră la școală să mă fac lăcătuș mecanic. În februarie 1969, m-am reînrâlnit cu antrenorul Constantin Vasile și am călcat decis pe drumul unei cariere sportive”.

Top antrenori cu care a lucrat
Vasile Constantin-Mao, Nicu Pădureanu, Petre Cosmănescu, Titi Ionescu, Valeriu Irimescu, Theodor Radulescu.

Jucătorii de la Grivița Roșie care i-au deschis ochii spre rugby
Viorel morariu, Vusek, Irimescu, Stănescu, Demian, Mircea Rusu, Veluda

Primele trofee: ”Am jucat la juniori la Grivița și la Rapid. Am fost convocat la naționala prima oară pentru un turneu la Ljubljana, în 1970. Apoi, am fost in maroc în 71, am fost locul 3 la Campionatul European. În 1972, am devenit campion european de juniori la Roma. Rezultatele astea erau primele semne că ăsta e drumul meu. Am fost legitimat la Grivița până în februarie 1973, când am fost luat în Armată la Steaua. Una peste alta, mi-a plăcut rugby-ul, iar el m-a răsplătit fiindcă am făcut sacrificii”.

”Dacă m-aș întoarce în timp, tot același sport l-aș face” – Marin Ionescu, fost linia a doua sau linia a treia

Cel mai important eseu: ”În 1979, naționala a făcut un turneu in Țara Galilor, în septembrie și octombrie (n.r. 12-0 cu Ebbw Vale, 9-3 cu Pontypridd, 38-15 cu Țara Galilor nord, 15-11 cu Țara Galilor vest și 32-9 cu Munster). Meciul de referință, cel care a încheiat turneul, a fost cel contra naționalei Tarii Galilor, meci care figura în palmaresul celor doua selecționate. Galezii veneau după un 27-3 cu Anglia și aveau, atunci, cea mai grea gramadă din lume. Spre finalul primei reprize, la scorul de 6-6, a venit eseul istoric, primul tricolor pe tărâm britanic A fost o recuperare în 40-ul galez, în stânga, Dodo Munteanu a scos din aglomerare către Dumitru, care, după o scurtă înaintare, mi-a pasat, iar singura soluție pe care am găsit-o a fost un plonjon spre terenul de țintă galez. Am marcat, Bucos a transformat și am intrat la cabine cu 12-6. Victoria galezilor a fost însă cu cântec. În prelungirile jocului, la 12-10 pentru noi, Bucos a făcut un “marc”, dar a fost atacat și a făcut un pas lateral. Arbitrul a dat o gramadă ordonată, iar galezii au reușit un dropgol care le-a adus victoria”.

Top 3 meciuri din cariera lui Marin Ionescu
1976, Giulești, România: România – Franța 15-12
”Eram conduși la pauză cu 9-0 și la cabine antrenorul Irimescu ne-a spus că nu avem ce pierde, trebuie să-i călcăm în picioare, așa vom învinge, chiar dacă ei conduc. Am ieșit de la cabine ca niște lei, eram mobilizați la maxim, am întors rezultatul și am câștigat în final cu 15-12, publicul a intrat pe teren și ne-a purtat pe brațe, iar presa din toată lumea a vuit atunci. Cam așa am jucat și pe Parc des Princes în Cupa FIRA, când am bătut cu 9-6, dar și în Irlanda, când am scos un egal, 13-13, la Dublin, pe cel mai mare stadion al lor. Să punem la socoteală și meciul contra Noii Zeelande pe “23”, când la pauză a fost 3-3, am pierdut în final cu 6-14, dar nu ne-am făcut de râs, iar spectatorii au plecat încântați”.
1979, Cardiff, Țara Galilor – România 13-12
1981, ”23 august”: România – Noua Zeelandă 6-14 (”3-3 la pauză, am văzut haka pe ”23 august”; arbitrul nu ne-a lăsat un eseu valabil”)

Generatie de exceptie: Muntean, Postolache, Florică Murariu, Radu Durbac, Dumitru, Suciu, Fuicu; la națională: Dărăban, Mușat, Enciu Stoica, Paraschiv, Ion Constantin, Mihai Bucos, Petre Motrescu, Varga, Aldea, Bucan, Ortelecan.

”Franța era singura din Turneul celor 5 Națiuni care juca în Campionatul European, Cupa FIRA, însă noi am jucat în Anglia, în Irlanda, Țara Galilor și nu ne-am făcut de râs!. Când jucam, s-a pus problema să intrăm în Turneu. Noi aveam un statut bun în anii 80, eram apreciați. Pe Scoția am bătut-o, 31-28, după ce câștigase trofeul. Am speranțe pentru viitor, deși masa de selecție e foarte mică. Federația face eforturi pentru a convinge copii să revină la rugby”.

E președintele Asociației Internaționalilor de Rugby din România. Scopul: sprijinirea materială a fostelor glorii aflate în situații dificile

Urmărește-ne pe Google News

•  Cutremur 
•  Stiri din Rugby