„O partidă de fotbal de marcă va avea loc în cadrul Sports Festival 2020. Acesta va fi cel de-al doilea meci demonstrativ de amploare organizat la următoarea ediţie a festivalului. Adrian Mutu, fost căpitan şi golgheter all-time al echipei naţionale a României (alături de Gheorghe Hagi), va conduce Team Romania într-un meci cu World Stars.

Prieteni şi foşti coechipieri ai marelui fotbalist, jucători internaţionali de top, vor intra în 13 iunie 2020, pe Cluj Arena. Meciul reprezintă un moment important în cariera lui Adrian Mutu. El va marca retragerea fotbalistului de pe terenul de joc. (…) Primii jucătorii anunţaţi pentru echipa World Stars sunt unii dintre cei mai buni jucători de fotbal ai Italiei: Andrea Pirlo şi Francesco Totti, iar pentru echipa României, alături de Adrian Mutu, Mirel Rădoi

organizatorii evenimentului

Adrian Mutu a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că astfel vrea să le mulţumească suporterilor.

„Sunt onorat că fac parte din acest proiect important. Am mai avut alte oferte de a face acest meci de retragere, un meci care îmi dă posibilitatea de a spune oamenilor personal un mulţumesc pentru toţi aceşti ani frumoşi pe care i-am petrecut împreună la echipa naţională, pentru suportul lor de-a lungul acestor ani. Şi vreau să fac asta într-un meci important, un meci care poate să inspire şi tinerii şi copiii şi să le dăm posibilitatea românilor de a intra în contact cu cele ai mari vedete ale lumii, jucători foarte importanţi. Nu cred că au mai fost aceşti jucători în România. Sports Festival este singura propunere care m-a convins.

Am văzut despre ce este vorba în anii trecuţi şi mi-a plăcut foarte mult, inclusiv ce au făcut cu Simona Halep, cu tot ce se întâmplă pe lângă în cele patru zile de festival, multe lucruri interesante pentru copii. Un eveniment care ar trebui să fie mai des şi în toate oraşele României

Adrian Mutu

Cea de-a treia ediţie a Sports Festival va avea loc în perioada 11-14 iunie 2020, iar Simona Halep este una dintre participantele confirmate. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News