„Stejarii” s-au întors acasă, după trei ani! Într-o atmosferă de gală și cu 3.500 de spectatori în tribună, echipa națională a României a jucat un nou meci pe stadionul de la Șosea. Ultimul duel disputat aici a fost în 2017, partida cu Tonga, după care stadionul a intrat în proces de reconstrucţie.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Chiar dacă prețurile biletelor au fost destul de piperate, pornind de la 50 de lei și ajungând până la 380 de lei, pasionații sportului cu balonul oval au venit în număr mare la stadion, respectând toate cerințele sanitare impuse de autorități.
Au purtat mască pe toată durata evenimentului. Accesul pe stadion a fost permis celor vaccinați, celor care au prezentat un test RT-PCR negativ sau rezultatul unui test rapid negativ. Cine și-a cumpărat bilet pe ultima sută de metri a avut posibilitatea să efectueze testul rapid chiar la stadion, într-un centru mobil, plătind 30 de lei pentru asta.
Meciul a fost prefațat de o serie de evenimente: ieșirea jucătorilor spre centrul terenului a fost luminată de artificii, iar imnul nostru a fost interpretat de soprana Felicia Filip.
La pauză „naționala” din Argentina conducea cu 17-9, iar chiar dacă România a reușit egalarea în repriza secundă, „pumele” și-au adjudecat meciul și s-au impus în final cu 24-17.
Argentina se află pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce „stejarii” bifează locul 18.
Doi „tricolori” au jucat cu Argentina și acum 10 ani!
România și Argentina s-au întâlnit ultima dată în cadrul Cupei Mondiale de Rugby din 2011, unde au fost repartizate în aceeași grupă. În meciul disputat în Noua Zeelandă, la Invercargill, „pumele” s-au impus cu 43-8.
Doi dintre „stejarii” care s-au aflat atunci pe teren au evoluat și în meciul de astăzi, Florin Surugiu și Mihai Macovei. Mijlocaș la grămadă al României, Surugiu a bifat la inaugurarea arenei de la Șosea selecția cu numărul 90 sub tricolor.
are Stadionul Arcul de Triumf, incluzând aici și cele de la masa presei, dar și pentru persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora.
Gazonul a fost adus din Slovacia
În septembrie 2020, Stadionul Arcul de Triumf primea un gazon de top, din Slovacia, care a fost montat în doar o săptămână. La fel ca pe Ghencea, dar și Arena Națională, suprafața de joc este una hibrid, iar costul și montarea ierbii a costat în jur de două milioane de lei. Gazonul este dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire.
Meciul cu Scoția a fost anulat
Confruntarea test World Rugby dintre naţionala de rugby a României şi reprezentativa Scoţiei, programată pe data de 10 iulie, la Bucureşti, nu va mai avea loc, din cauza situaţiei sanitare existente în rândul echipei scoţiene.
S-a comunicat faptul că în ultima săptămână au avut numeroase cazuri de jucători testaţi pozitiv la COVID-19 în rândul echipei naţionale şi că aceasta va intra în izolare 10 zile.
comunicatul federației române:
Ultimul meci test în care România şi Scoţia s-au întâlnit a fost în 2006, pe „Murrayfield”, când „stejarii” au fost învinşi cu 48-6.
Rapid, FCSB și Dinamo vor să joace aici
Micuța și cochetă arenă a intrat imediat în vizorul echipelor de fotbal de la noi. Nu mai puțin de trei formații și-au anunțat dorința să joace meciuri pe Stadionul Arcul de Triumf. Președintele Federației de Rugby, Alin Petrache, a declarat că nu are nimic împotrivă, doar că pune condiții clare.
„Eu nu am nicio problemă ca și alte echipă să joace aici. Singurul lucru pe care eu îl solicit este să avem prioritate în a disputa meciurile aici, pentru că așa este normal. Dacă vor exista date libere și pentru alte meciuri sunt de acord ca ele să se dispute pe acest stadion”, a declarat Petrache.
România visează la Mondialul de tineret
România are șanse foarte mari să primească organizarea Campionatului Mondial de tineret la rugby de anul viitor, competiție la care participă echipe de top ca Noua Zeelandă, Africa de Sud, Australia, Anglia, Franța.
Țara noastră a mai găzduit un astfel de turneu, în aprilie 1995, pe câteva stadioane din București. Atunci au fost prezente în România 12 echipe împărțite în 4 grupe de câte 3 echipe. Iar Alin Petrache, actualul președinte al federației făcea parte din „națională”.