Cele două reprezentative sunt singurele care nu au suferit vreo înfrângere în meciurile de până acum, iar obiectivul declarat al celor două staff-uri cu privire meciul de sâmbătă este victoria.

”Cu trei succese la activ, Anglia va începe partida împotriva Țării Galilor având statutul de lider al clasamentului, în drumul către un titlu de campioană a Emisferei de Nord, pe care nu l-a mai cucerit din 2011, respectiv a Grand Slam-ului care a revenit pentru ultima dată trandafirilor în ediția 2003 a competiției. Desigur însă, pentru Owen Farrell și colegii lui această partidă este prima ocazie de a-și lua revanșa după acea înfrângere de anul trecut suferită chiar pe Twickenham (la CM, n.r.), când au condus cu 25-18, iar apoi eseul lui Gareth Davies, alături de precizia arătată de Dan Biggar din fața butului să scrie istorie, Anglia fiind prima națiune organizatoare a Cupei Mondiale eliminată în faza grupelor. Lucrurile s-au schimbat însă în decurs de numai câteva luni și venirea pe banca tehnică a australianului Eddie Jones a dus până în prezent la un bilanț pozitiv, trandafirii fiind în această ediție a Six Nations cea mai ofensivă echipă, cu un total de nouă eseuri marcate. Galezii se vor întoarce la Londra pentru a încerca să dea din nou lovitura, cu o echipă neschimbată față de partida precedentă în care au învins Franța. Așa cum declara antrenorul Warren Gatland, această dispută este cea care va desemna noua campioană din Six Nations”, scrie frr.ro.

Într-o altă partidă, la Dublin, Irlanda va primi vizita Italiei și, oarecum bizar însă în conformitate cu aspectul ierarhiei actuale a competiției, poate fi o luptă pentru evitarea ”lingurii de lemn”, având în vedere că un succes al azzurrilor ar trimite campioana ultimelor două ediții pe ultima poziție a clasamentului. Dacă din punct de vedere matematic această posibilitate există, italienilor le va fi însă extrem de greu să câștige pe terenul unei echipe pe care au învins-o doar o singură dată în istorie pe propriul teren (în 1997) și care, în ciuda numeroaselor absențe din cauza accidentărilor, a cedat greu în partidele cu Franța și Anglia.

Pe Murrayfield va avea loc, duminică, epilogul etapei a IV-a, cu Scoția și Franța aflate la episodul cu numărul 90 în istoria întâlnirilor directe, cocoșii galici mai având șanse de a cuceri trofeul dacă vor fi ajutați și de jocul rezultatelor Angliei, respectiv Țării Galilor, cu ”trandafirii” urmând să se întâlnească în ultima rundă în celebrul Le Crunch. ”Ciulinii cu siguranță nu uită că în urmă cu doi ani au avut avantaj la pauză după eseurile marcate de Sturat Hogg și Tommy Seymour, iar apoi au condus cu 17-16 până în minutul 78, când au pierdut dramatic în urma unei lovituri de pedeapsă concretizate de Jean-Marc Doussain. Astfel, această nouă ciocnire cu Les Bleus se anunță una extrem de disputată”, notează sursa citată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News