Jean Gachassin s-a arătat încântat de ”această premieră istorică” și i-a mulțumit lui ”Yannick Noah și jucătorilor, care au avut inițiativa” acestei alegeri. Cupa Davis se va deplasa astfel pentru prima dată în Antile, în Guadelupa mai precis, la Baie-Mahault, care a fost preferat altor destinații ca Fort-de-France (Martinica), Rouen sau Albertville (ambele în Franța).
”Sunt convins că vom asista la o mare sărbătoare a tenisului”, a adăugat președintele FFT.
Velodromul Amedee-Detraux, care va găzdui întâlnirea, va fi amenajat special pentru a găzdui meciuri de tenis, Federația franceză contând pe o capacitate de 8.000 de locuri, 9.000 maximum.
În momentul în care Yannick Noah, căpitanul nejucător al echipei de tenis a Franței, și jucătorii au optat pentru un teren cu zgură în aer liber, pentru a-i deranja cât mai mult pe canadieni, și mai ales pe principala lor rachetă Milos Raonic, ideea organizării întâlnirii sub soarele Antilelor și-a făcut apariția. ”Era important să-i urmăm dorința lui Yannick, a explicat Gachassin. El a vorbit despre asta cu jucătorii, care au fost imediat de acord”.
Mai rămâne de rezolvat doar un punct logistic, această deplasare anunțându-se ieșită din comun. Gachassin vorbește de altfel despre ”o expediție”. ”Va trebui să construim o arenă, gradene, să avem lumini, să transportăm 400 de tone de zgură cu vaporul. Însă suntem pregătiți”, a asigurat președintele FFT.
În total, această ”aventură” va costa în jur de 1,5 milioane euro, dintre care un milion (500 euro pentru construirea stadionului, 500.000 euro pentru transportul de zgură) va reveni în sarcina colectivităților teritoriale, cu Consiliul regional din Guadelupa în frunte. ”Este o oportunitate istorică ce nu trebuie ratată”, a conchis Gachassin.
Niciun cuvânt despre atentatele din 13 noiembrie de la Paris.