Din cauza condițiilor meteo, EPCR a interzis ca formațiile Enisei-STM și Krasnîi Iar să dispute barajele pentru calificarea în Challenge Cup pe stadionul din Krasnoiarsk, astfel că bănățenii îi vor înfrunta pe ruși pe stadionul din orașul georgian Rustavi, cu o capacitate de 4.000 de locuri.
Timișoara Saracens va întâlni echipa rusă Krasnîi Iar Krasnoiarsk în play-off-ul pentru calificarea în grupele Cupei Challenge la rugby, ediția 2017-2018.
Meciul tur va avea loc pe 1 aprilie, returul se va disputa pe 22 aprilie, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, informează Agerpres.
În celălalt meci al play-off-ului, rușii de la Enisei STM Krasnoiarsk vor juca, tot în dublă manșă, pe 2 și 23 aprilie, cu italienii de la Mogliano Rugby.
Echipele Krasnîi Iar și Mogliano Rugby au ajuns în play-off după ce și-au câștigat grupele de precalificare.
În premieră, cele două echipe calificate care vor accede în grupe în urma partidelor de baraj vor juca o „finală”, pe 12 mai, la Edinburgh.
Campioana României, Timișoara Saracens, a jucat și în ediția 2016-2017 în grupele Challenge Cup, cea de-a doua competiție valorică europeană intercluburi, venind tot din precalificări, ocupând ultimul loc în grupa a 5-a, fără nicio victorie. Adversarele ei au fost Harlequins, Stade Francais și Edinburgh Rugby.