Sandu nu pleacă de la FRF
Mircea Sandu le-a tăiat orice speranţă suporterilor români care-l voiau demis din şefia FRF. Acesta a spus că va continua să-şi exercite funcţia şi după finala Europa League, de pe 9 mai, înlăturând astfel speculaţiile conform cărora ar urma să părăsească FRF.

Voi fi sigur preşedintele Federaţiei şi după finala Europa League, mai am doi ani de mandat. Avem nişte proiecte în derulare. Eu cred că pe problemele de administrare mă descurc, în rest nu prea am ieşit să comentez despre antrenori şi jucători. Plătim două milioane şi jumătate pe an statului fără să avem vreun beneficiu. Noi vrem să ajutăm liga a doua, vrem să facem toate terenurile, cele 22 de la liga secundă. Primul şi cel mai important proiect al nostru este cel al aplicării noii strategii a FRF. Un alt proiect este reformarea antrenorilor, un nou director la Şcoala de antrenori. Trebuie introdusă o clauză prin care antrenorii să nu mai poată fi înlocuiţi aşa des de patroni. FRF va face regulamentele privind pregătirea antrenorilor. Trebuie un alt sistem de pregătire la nivel de juniori, un nou sistem competiţional la nivelul juniorilor de 16 şi 18 ani. Concentrăm totul pe 4 serii, cu liga 1, liga a doua şi centrele private. Vom vedea, aplicăm modelul spaniol, e unul pe care trebuie să îl urmăm. Poate peste 10 ani va da roade”, a spus Sandu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Știrileprotv.ro
Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că duce la depuneri de grăsimi pe artere și crește riscul de AVC: „Total necunoscut organismului din punct de vedere metabolic”
FANATIK.RO
Alimentul pe care mulți români îl consumă, fără să știe că duce la depuneri de grăsimi pe artere și crește riscul de AVC: „Total necunoscut organismului din punct de vedere metabolic”
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI