Medaliată cu bronz la Europene, Ana Maria Pavăl se consolează într-un mod mai special pentru ratarea aurului: “Poate că nu m-am rugat destul!”

La capătul a cinci meciuri epuizante, la capătul unui parcurs cu o singură sincopă, luptătoarea Ana Maria Pavăl a muşcat cu nesaţ din brozu leuropean pus la bătaie, aici, la Helsinki, în Finlanda. Privind peste umăr, de pe poziţia a treia a podiumului continental, moldoveanca din Oneşti pare să-şi fi iertat ratarea aurului l-a care a râvnitatât de mult. “Poate că nu m-am rugat destul!”, îmi spune fata care, acum, are faţa pigmentată cu julituri şi zgârieturi, urme ale luptelor pe care le-a dus pe saltelele din sala Trio Arena Tikkuri la Vanta, de la margine de Helsinki. Bronz la Europene… E mult, e puţin?Am vrut aurul, normal, ca orice sportiv care ţinteşte sus.Cutoatecă am fost accidentată, operată de menisc,  m-am pregătit asiduu alături de loturile de juniori şi de junioare de la Cluj şi am revenit spectaculos sub comanda antrenorului Claudiu Tămăduianu, de la lotul naţional. Bronz la Europene nu e puţin niciodată, dar nu e aur… Medalia o dediccolegilor de la juniori.