Aflată pe locul 26 la dublu feminin, în clasamentul mondial de juniori, Maria Duțu (CSS6 București) a reușit să câștige în această săptămână, o nouă medalie în Circuitul European de Juniori, la Internaționalele Greciei / Hellas Junior.
Făcând pereche cu Vlada Gynga, din Republica Moldova, care s-a legitimat de curând la CS Știința Bacău, Maria Duțu a câștigat medalia de bronz, după ce în semifinală cele două sportive de numai 16 ani, au fost învinse de dublul Zehra Erdem și Ilayda Nur Ozelgul din Turcia. La simplu feminin, Maria a fost oprită în sferturi de Maria Delcheva din Bulgaria, care a câștigat competiția de simplu.
Aceasta este cea de-a patra medalie câștigată în acest an de Maria Duțu la dublu feminin, după cele obținute împreună cu Ioana Grecea (Sportul Studențesc București), aur în Israel, argint în Italia și bronz în Ungaria. De altfel, Maria și Ioana se află pe primele două poziții în clasamentul Circuitului European de Juniori.
Ele se pregătesc pentru Campionatul European de U17, care va avea loc în luna noiembrie la Praga, unde și-au propus ca obiectiv obținerea unei medalii. În luna mai vor participa la două concursuri de seniori, din Circuitul European, peste două săptamâni în Grecia, iar la sfârșitul lunii mai la Internaționalele de Badminton ale României, competiție care a ajuns la cea de-a 17-a ediție.
Juniori mici: 4 medalii de aur în Grecia, 2 de argint și una de bronz în Slovenia
La competiția destinată juniorilor mici, care s-a desfășurat în același timp la Sidirokastro, sportivii noștri au cucerit 4 medalii de aur. La categoria sub 15 ani, Denisa Stemate (CSS6 București) a câștigat aurul la dublu fete, alături de Anzhela Vasileva din Bulgaria.
La categoria sub 11 ani, Vlad Dehelean (CSU UVT Timișoara) a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la toate cele trei probe: simplu, dublu băieți (alături de Vuk Dimitrijevic din Serbia) și dublu mixt (alături de Paola Gynga din Republica Moldova).
În aceeași perioadă, în Lendava, Slovenia, a avut loc o altă competiție pentru U19, U17, U15, U13 și U11, la startul căreia au fost 180 de sportivi, de la 31 de cluburi din Europa, printre care și 9 juniori de la CSM Timișoara. Și aici juniorii români au câștigat medalii: Cristina Sirbu bronz la U11, Briana Herciu și Diana Popescu argint la dublu fete la U13 și Alexandra Soare și Cristina Soare argint la dublu fete la U19.