Florica, mama lui Dan Petrescu, trăieşte o adevărată dramă. De ani buni, vederea a început să-i joace feste, iar starea sa s-a înrăutăţit constant. În clipa de faţă, doamna Floricaeste într-o situaţie disperată. “Dănuţ m-a dus la cei mai buni medici. Din păcate, verdictul lor a fost crunt. Mi-au spus că nu mai pot interveni şi că trebuie să mă mulţumesc cum sunt acum”, ne-a declarat Florica Petrescu.
«Văd doar aşa, ca prin ceaţă»
“Lucrurile se pot însă înrăutăţi. Există risc mare de orbire. De văzut, văd doar aşa, ca prin ceaţă. Când deschid televizorul mă apropii foarte mult pentru a distinge figurile. Când se mai dau reportaje cu Dănuţ al meu, chiar dacă nu-l văd foarte bine, sunt cea mai fericită că-i pot auzi glasul”, ne-a dezvăluit, cu vocea tremurândă de emoţie, mama tehnicianului. Ea nu a uitat să menţioneze sprijinul pe care-l primeşte din partea vecinilor, care o ajută la cumpărături, dar şi pe cel venit de la nepoatele Rebecca şi Chelsea, fiicele lui Dan Petrescu din căsătoria cu Dana, care o vizitează mereu. “Fără vecini, fără Valeriu, băiatul cel mare, şi fără nepoate, nu ştiu ce m-aş face”, ni s-a confesat Florica Petrescu.

Şi-a pierdut tatăl în urmă cu patru ani

În afară de necazul mamei sale, Dan Petrescu mai are o rană adâncă în suflet. În urmă cu patru ani, “Bursucul” şi-a pierdut părintele, Laurenţiu Petrescu, după o lungă şi grea suferinţă. Tatăl fostului internaţional suferise în 2003 o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost amputat piciorul drept. De atunci, Laurenţiu Petrescu s-a deplasat într-un scaun cu rotile.

 
 

Urmărește-ne pe Google News