Medicul Adrian Motoacă a demisionat de la Viitorul și a povestit pentru Digi Sport situația în care se află Alex Nimely. Atacantul suferă de o cardiomiopatie hipertrofică.

”Nimely are o cardiomiopatie hipertrofică, adică tulburări de ritm cardiac. Am efectuat un control medical jucătorilor care nu au apucat să facă acest lucru înainte de plecarea în primul cantonament.

Am primit rezultatele pe mail, le-am citit și am hotărât să-l scot din antrenament. Cât am fost eu medic acolo, el a efectuat 5 controale și eu am luat decizia să nu-i dau voie să joace.

Nu am vrut să risc nimic, nu am dorit să se întâmple un nou caz Ekeng. Până la efectuarea testelor genetice, care durează 3-4 luni și se fac undeva prin America, eu nu puteam să-l las să joace sau să se antreneze, este vorba de niște teste pentru a vedea dacă cardiomiopatia asta hipertrofică este boală genetică sau corp sportiv.

Medicul de la Viitorul spune adevărul despre scandalul Nimely: ”Nu pot să mă pronunț dacă va mai putea juca”

Nu știu și nu pot să mă pronunț dacă va mai putea juca. Am preferat să nu risc”, a declarat Adrian Motoacă pentru digisport.ro.

Motoacă a vorbit și despre demisia sa de la Viitorul și a recunoscut că unul dintre motivele pentru care a plecat de la echipa lui Hagi a fost și cazul Nimely.

”Nu vreau să vorbesc despre demisia mea. Unul dintre aceste motive este și cazul Nimely. Nu l-am scos pe Nimely nemotivat din antrenamente, s-a întâmplat cu mult înainte de meciul cu Dinamo, nu are nimeni cum să mă acuze că sunt dinamovist și nu mi-aș fi făcut datoria cum trebuie.

Când am plecat am vorbit cu domnul Hagi, mi s-a zis să mă mai gândesc, ne-am strâns mâna prietenește. Mi s-a zis să revin asupra deciziei, dar așa am hotărât eu. Acum 3 săptămâni mi-am dat demisia”, a mai spus Motoacă.

”Viitorul a fost pe primul loc, cu lot valid și fără mari schimbări în echipă. Cred că 1% este și meritul meu pentru această performanță”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News