Acesta nu a făcut precizări cu privire la starea actuală de sănătate a multiplului campion mondial, dar a dezvăluit că familia acestuia caută permanent cele mai bune soluții, a informat Mediafax.

Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi, în 2013. De atunci, a suferit două intervenții chirurgicale în Franța.

În 2014 a fost externat dintr-un spital din Elveția, iar de atunci urmează diferite tratamente de recuperare, acasă.

„Schumacher se află încă sub tratament, unul care poate dura până la trei ani. Este un plan între un an și trei ani pentru regenerare. Îl vizitez constant și stau de vorbă cu familia lui despre progresul pe care îl face.

Soția lui vede lucrurile foarte clar și face totul ca Michael să aibă cele mai bune condiții”, a declarat doctorul Jean-Francois Payen.

Michael Schumacher este cel mai titrat pilot din Formula 1. Din 1991, de când a început să concureze, a câștigat șapte titluri de campion mondial (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004).

 
 

Urmărește-ne pe Google News